Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traian Băsescu: Trei luni, care se vor împlini curând de la instalarea Guvernului Ponta, sunt prea mult

Publicat in Romania Libera, marți 31 iulie 2012 ·

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat, marţi seară, într-o conferinţă de presă, că "trei săptămâni de luptă politică sunt de ajuns" şi trei luni de la instalarea Guvernului Ponta vor deveni prea mult. Băsescu a mai spus că este nevoie de o "schimbare imediată de atitutidine a tuturor politicienilor", inclusiv din partea sa.

"Trei săptămâni de luptă politică sunt de ajuns. Trei luni care se vor împlini curând de la instalarea Guvernului Ponta sunt prea mult. Câţi bani au câştigat românii din suspendarea preşedintelui? Câţi bani au câştigat românii din pierderea uriaşă de încredere? Acest lucru îi întreb pe cei 256 de parlamentari.

Trebuie să fie o schimbare imediată de atitutidine a tuturor politicienilor, inclusiv a mea. Ţara se prăbuşeşte în urma acestei dispute. Trebuie acţionat pentru restabilirea statului român în parametrii democratici, redobândirea încrederii României în UE şi Nato, prevenirea sau diminuarea efectelor adâncirii efectelor crizei economice", a spus preşedintele suspendat.

Traian Băsescu a precizat că o altă prioritate este diminuarea efectelor adâncirii crizei economice în zona euro: politici bugetare prudente, îndeplinirea condiţionalităţilor din acordul cu FMI, UE şi BM, precum şi adoptarea unor măsuri în vederea sprijinirii fermierilor ale căror producţii au fost puternic afectate de secetă.

Băsescu a opinat că USL are "o obligaţie morală", faţă de el şi faţă de români, de a înceta lupta politică şi "să înceapă să lupte pentru ţară.

"USL-ul are o obligaţie morală faţă de mine şi faţă de români. Nu a fost o plăcere să le încredinţez conducerea Guvernului, am făcut-o punând deasupra interesul ţării. Am crezut că pot oferi stabilitate României. Trebuie să înceteze cu lupta politică şi înceapă să lupte pentru ţară", a spus Traian Băsescu", a spus Traian Băsescu.

Întrebat ce are de gând să schimb

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Punctele temporare de trecere a frontierei din vestul ţării, deschise şi duminică

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Punctele temporare de trecere a frontierei vor fi deschise duminică, la cererea autorităților maghiare, în contextul desfășurării alegerilor, a anunțat Poliția de frontieră. „La solicitarea autorităților maghiare, în cursul zilei de dum

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 5 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

Secretarul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere a murit la vârsta de 53 de ani

News.ro acum 3 ore
Christophe Deloire, secretarul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (RSF), a murit la vârsta de 53 de ani, a anunţat sâmbătă ONG-ul francez, relatează AFP. Jurnalistul a decedat "în urma unui cancer fulminant", a precizat organizaţia car

Hunedoara: Dosar penal pentru coruperea alegătorilor, după ce un bărbat i-a oferit unei bătrâne o sumă de bani pentru a o determina să îl voteze la alegerile locale de duminică

News.ro acum o ora
Poliţiştii din oraşul Haţeg, judeţul Hunedoara, s-au autosesizat din oficiu, după ce pe o reţea de socializare un bărbat dezvăluia că o bătrână din comuna Pui a primit o sumă de bani de la un bărbat pentru a o determina pe aceasta să îl voteze la al

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum 6 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

Alegeri locale şi europarlamentare în Timiş. Cum poţi afla secţia la care trebuie să votezi

Press Alert acum 6 ore
< p> Duminică, 9 iunie, au loc alegeri europarlamentare şi alegerile pentru autorităţile publice locale. Secţiile de votare se deschid la ora 7.00 şi se închid la 22.00, dar există posibilitatea extinderii programului până la miezul nopţii dacă se f

UPDATE - Armata israeliană a salvat în viaţă patru ostatici din Gaza. Hamas spune că raidul în zonă s-a soldat cu cel puţin 200 de morţi

News.ro acum 3 ore
Patru ostatici israelieni - o femeie şi trei bărbaţi - au fost salvaţi în viaţă de trupele israeliene din captivitatea Hamas într-o operaţiune îndrăzneaţă desfăşurată în centrul Fâşiei Gaza în cursul zilei de sâmbătă, a anunţat armata israeliană (ID

Hunedoara: Doi adulţi şi un copil de 8 luni, salvaţi de la înec de pompieri / Au rămas izolaţi pe o insulă a râului Strei

News.ro acum 4 ore
Doi adulţi şi un copil de doar 8 luni au fost salvaţi, fiind în pericol de înec, după ce au rămas izolaţi pe o insulă a râului Strei, în urma deversării unui lac de acumulare al unui baraj din amonte.

Roland Garros: Arevalo şi Pavic au câştigat titlul la dublu masculin

Mediafax acum 2 ore
Arevalo şi Pavic s-au impus cu 7-5, 6-3 în faţa perechii italiene formată din Bolelli şi Vavassori. Acesta este primul titlu al celor doi obţinut împreună. Jucătorul din El Salvador, Marcelo Arevalo, în vârstă de 33 de ani, a mai câştigat titlul de

Macron: Franţa şi SUA îşi intensifică eforturile pentru a preveni o escaladare în Orientul Mijlociu

Mediafax acum o ora
„Ne dublăm eforturile împreună pentru a evita o explozie regională, în special în Liban”, a declarat Macron într-o declaraţie comună cu Joe Biden în timpul vizitei de stat a preşedintelui american în Franţa. Franţa şi Statele Unite au lucrat în ulti

Vremea

București
acum

22°
sâm.

22°/33°
dum.

18°/33°
lun.

22°/37°
mar.

20°/36°
Iasi
acum

22°
sâm.

16°/29°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
mar.

18°/32°
Constanta
acum

20°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/28°
lun.

17°/29°
mar.

15°/28°
Timisoara
acum

22°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

17°/30°