Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crin Antonescu:În fond, Traian Băsescu a fost demis, în formă aşteptăm verdictul Curţii Constituţionale

Publicat in Romania Libera, marți 31 iulie 2012 ·

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat că în fond, Traian Băsescu a fost demis, în formă aşteptăm verdictul Curţii Constituţionale.

"Cunoaştem în acest moment rezultatele referendumului pentru demiterea preşedintelui României şi putem în aceste condiţii să tragem nişte condiţii ferme pe cifre foarte precise. 8 milioane şi jumătate dintre cetăţenii României s-au prezentat la vot şi şi-au exprimat voinţa la acest referendum şi aproximativ 7 milioane au votat pentru demiterea preşedintelui. În fond, Traian Băsescu a fost demis, în formă, aşteptăm verdictul Curţii Constituţionale. Vom respecta verdictul Curţii Constituţionale.

Importante organisme internaţionale care debitau tot felul de lucruri înainte de acest referendum, în faţa acestui rezultat îşi reconsideră simţitor poziţiile.

Nu ştim care vor fi cifrele pe care CC le va lua în considerare atunci când va da un verdict. Ştim sigur că 8 milioane de oameni există şi şi-au exprimat voinţa. Cei 8 milioane de români înseamnă respect, democraţie şi viaţă. Restul este birocraţie.

Mulţumesc tuturor instituţiilor statului care şi-au făcut datoria corect în această perioadă. Inclusiv serviciile speciale care nu au influenţat procesul electoral. Este dincolo de prezenţa cetăţenilor la vot, un alt semn că democraţia din România este sănătoasă.

Curtea Constituţională a României are de luat o decizie foarte grea. Sunt un om politic care în mai multe rânduri am criticat decizii ale Curţii Constituţionale. Le-am respectat întotdeauna, le-am aplicat, dar în numeroase rânduri le-am criticat. Nu ştiu dacă în formă sau în fond am greşit sau nu. Nu-mi retrag niciuna din acele critici, dar simt datoria să spun astăzi ca indiferent de decizia CC, nu trebuie să o culpabilizăm.Curtea va trebui sa ţină cont de foarte multe lucruri, dintre care multe nu sunt clare. Sper, aşa cum cred că speră şi cei

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 2 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 18 minute
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 56 minute
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca a câștigat al patrulea titlu consecutiv de campioană

HotNews acum 55 minute
U-BT Cluj-Napoca a câștigat joi cea de-a cincea partidă a finalei Ligii Naționale de baschet masculin, scor 97-89 (44-41) cu CSM Oradea și a cucerit cel de-al patrulea titlu consecutiv. Jucatorii echipei de baschet U-BT Cluj-NapocaFoto: Flaviu Buboi

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 5 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 3 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

O italiancă și-a dat în judecată fostul soț pentru că s-a mutat cu amanta pe aceeași stradă. „Am suferit o depresie puternică”

Ziare.com acum 6 ore
O femeie din Italia și-a dat în judecată fostul soț, după ce s-a despărțit de ea, pentru că acesta s-a mutat împreună cu amanta pe aceeași stradă, la câteva sute de metri de casa ei. Prin intermediul unui avocat, femeia a cerut daune morale, pentru

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 6 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/19°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

21°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

11°/21°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

18°
joi

14°/19°
vin.

15°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°