Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Declaraţiile lui Orban în România îi vor afecta pe etnicii maghiari, avertizează socialiştii ungari

Publicat in Adevarul, marți 31 iulie 2012 ·

Declaraţiile recente ale lui Viktor Orban în România vor afecta minoritatea etnicilor maghiari, a avertizat luni Attila Mesterhazy, liderul Partidului Socialist ungar (opoziţie), apreciind că gestul premierului ungar reprezintă un amestec în treburile interne ale României, relatează MTI.

Declaraţiile lui Orban în România vor afecta minoritatea etnicilor maghiari "atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung", a avertizat Mesterhazy.

Orban i-a îndemnat sâmbătă pe cetăţenii României să ia decizia "corectă" în cadrul referendumului de duminică privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu, într-un discurs suţinut în cadrul unei şcoli de vară organizată în staţiunea românească Băile Tuşnad.

"Aş dori să urez românilor şi maghiarilor din România să aducă decizii bune, adică să nu ia nicio decizie, ceea ce mâine (duminică) este o posibilitate", a declarat Orban.

Potrivit MTI, Mesterhazy a subliniat că Orban s-a amestecat în mod deschis în treburile interne ale României, comiţând o "eroare gravă" pe ale cărei consecinţe le vor suporta etnicii maghiari din România.

Premierul ungar sublinia sâmbătă că nu este sarcina sa să evalueze ce face elita politică din România şi să îşi exprime părerea despre situaţia din ţară.

Orban a făcut aceste declaraţii cu privire la referendumul privind demiterea lui Băsescu în contextul unei dezbateri cu privire la relaţiile dintre România şi Ungaria.

El aprecia că România a cunoscut succese importate în ultimii zece ani şi este aproape de succesul Europei Centrale. "Dacă punem în paranteză grijile cotidiene, vedem că, în ultimii zece ani, în ceea ce priveşte alinierea României la Uniunea Europeană, ea a ajuns aproape de faza ca succesul Europei Centrale să o atragă cu ea însăşi. A reuşit să ţină în anumite limite datoria pe ţară şi să producă modificări care, chiar dacă nu aduc o viaţă mai bună, poartă cu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum 2 ore
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Pană uriașă de curent, în mai multe țări din Europa, din cauza temperaturilor extreme. Ce regiuni sunt afectate

Wall-Street.ro acum 13 minute
O pană majoră de curent a lovit Muntenegru, Bosnia, Albania și cea mai mare parte a coastei Adriatice a Croației. Lipsa de energie electrică a blocat mai multe semafoare și a perturbat mai multe afaceri, lăsând, totodată cetățenii fără aer condițion

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 5 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

EURO 2024 Legendarul Roberto Baggio, lovit și jefuit acasă, în timp ce urmărea meciul Italia - Spania

Ziua Constanta acum o ora
Fostul mare fotbalist italian Roberto Baggio (acum în vârstă de 57 de ani) și familia sa au fost implicați într-un incident violent, petrecut în casa familiei. În timpul meciului Italia – Spania, de la Campionatul European din Germania, mai multe pe

Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern

Ziua Constanta acum 3 ore
Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime ad

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum 2 ore
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Guvern Persoanele neasigurate vor avea acces la servicii necesare pentru depistarea precoce a afecţiunilor oncologice

Ziua Constanta acum 47 minute
În cadrul ședinței de Guvern, a fost adoptată o hotărâre azi, 21 iunie 2024, privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr.521/2023 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării

Horoscop pentru vineri, 21 iunie 2024. Cheltuielile sunt la ordinea zilei pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 7 ore
Berbec Vestile din si despre strainatate sunt multe, bulversante si greu le poti urma firul. Poate fi vorba despre calatorii indepartate sau despre cursuri, forme de instruire ce se desfasoara pe termen lung. Ia in calcul si faptul ca deocamdata, lu

Cei 27 confirmă deschiderea la 25 iunie a negocierilor de aderare la UE ale R.Moldova şi Ucraina

News.ro acum o ora
Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene confirmă vineri deschiderea - la 25 iunie - a negocierilor de aderare la UE ale Ucrainei şi Republicii Moldova, anunţă vineri preşedinţia belgiană a Consiliului UE, relatează AFP. Miniştrii Finanţelor din

Wizz Air relocă temporar mai multe rute către Spania, pe Aeroportul Bucureşti-Băneasa. De când intră în vigoare modificările

Wall-Street.ro acum o ora
Trei rute aeriene dinspre Bucureşti către Spania, operate de Wizz Air, vor fi relocate temporar pe Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa, începând din 9 iulie. În perioada 9 iulie - 23 septembrie, această decizie urmăreşte să ofere un confort s

Vremea

București
acum

33°
vin.

21°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

27°
vin.

20°/27°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
vin.

17°/31°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

33°
vin.

20°/35°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°