În fiecare an, zeci de elevi constănţeni visează să studieze într-o universitate din străinătate. Visul este realizabil pentru mulţi dintre cei care aplică pentru instituţiile de învăţământ superior din Europa sau Statele Unite, mai ales dacă rezultatele acestora la învăţătură sunt valoroase. Spre exemplu, la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân" (CNMB), în anul şcolar 2011-2012 au fost acordate recomandări pentru douăzeci de elevi care vor să-şi obţină diploma universitară într-o altă ţară.
Anglia, pe primul loc
Cele mai multe aplicaţii se fac pentru universităţi de prestigiu din Anglia, unde studenţii au ca facilitate acordarea unor împrumuturi bancare pe termen lung. Anglia este urmată în top de Germania, Franţa, Olanda şi Danemarca, această din urmă ţară având un program foarte atractiv de burse. Directorul CNMB, prof. Vasile Nicoară, spune că zeci de absolvenţi mircişti lucrează deja la Londra sau Berlin. Potrivit statisticilor din ultimii doi ani, 10% din absolvenţi au plecat la studii în vestul Europei. Mulţi se stabilesc în ţările în care şi-au făcut studiile universitare, dar sunt şi cazuri în care, după specializare, constănţenii revin în ţară să lucreze pentru companii multinaţionale sau în domeniul bancar.
Topul specializărilor
Elevii încep să depună aplicaţii la cel puţin o universitate străină cam pe la sfârşitul clasei
a XII-a. Sunt preferate domenii precum informatica, automatica, cibernetica, medicina şi studiile economice. „Se lucrează la vârf. Se strânge inteligenţa din toată lumea. Sunt mândri de faptul că fac parte dintre cei mai buni", subliniază directorul CNMB.
Visul american, promovat la Constanţa
Sunt şi elevi care îşi doresc ca după absolvirea liceului să studieze în SUA, dar mai puţini, situaţia fiind explicabilă prin distanţa foarte mare faţă de ţara natală, procedurile ceva mai c