Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aproape 9.000 de pachete de ţigări de contrabandă, reţinute la Vicovu de Sus

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 31 iulie 2012 ·

Doi suceveni sunt cercetaţi sub acuzaţia de contrabandă în formă agravantă şi nu vor putea părăsi localităţile de domiciliu în următoarele 30 de zile, după ce au fost prinşi în neregulă de poliţiştii de frontieră. Potrivit celor afirmate de ofiţerul de presă de la Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava, comisar-şef Ilie Poroch Seriţan, în cursul zilei de luni, la nivelul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi a fost declanşată o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări in zona de responsabilitate. În aceste condiţii, pe raza localităţii Vicovu de Sus, în apropierea liniei de frontieră, a fost descoperit un grup de persoane care transporta, spre interiorul ţării, mai multe colete voluminoase care conţineau ţigări de contrabandă. După ce i-au somat pe suspecţi, poliţiştii de frontieră au pornit în urmărirea grupului şi au reuşit să reţină doi bărbaţi, Ilie Chirilă, în vârstă de 43 de ani, din oraşul Vicovu de Sus, şi Constantin Plămadă, de 26 de ani, domiciliat în municipiul Rădăuţi, celelalte persoane reuşind să treacă pe teritoriul statului vecin.

Imediat au fost anunţate şi autorităţile de frontieră ucrainene pentru efectuarea cercetării în comun a evenimentului. În urma inventarierii coletelor, au fost înregistrate 8.750 pachete cu ţigări marca Doina, de provenienţă Republica Moldova, în valoare de 61.250 lei, care au fost ridicate în vederea confiscării.

Doi suceveni sunt cercetaţi sub acuzaţia de contrabandă în formă agravantă şi nu vor putea părăsi localităţile de domiciliu în următoarele 30 de zile, după ce au fost prinşi în neregulă de poliţiştii de frontieră. Potrivit celor afirmate de ofiţerul de presă de la Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava, comisar-şef Ilie Poroch Seriţan, în cursul zilei de luni, la nivelul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi a fost declanşată o acţiune pe li

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Real Madrid este din nou regina Europei. Madrilenii au învins cu 2-0 Borussia Dortmund în finala LC şi au câştigat pentru a 15-a oară trofeul / Ancelotti – "Visul continuă!" / Mesajul învinşilor - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Formaţia Real Madrid a învins, sâmbătă seară, pe stadionul Wembley din Londra, cu scorul de 2-0, echipa Borussia Dortmund, în finala Ligii Campionilor, şi a câştigat pentru a 15-a oară principalul trofeu continental intercluburi. UPDATE - Real Madri

Încă o favorită eliminată în turul trei la Roland Garros - Tabloul optimilor

HotNews acum 7 ore
​Madison Keys a fost eliminată în turul trei la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Emma Navarro, scor (5)6-7, (3)6-7. Madison KeysFoto: Dubreuil Corinne/ABACA / Abaca Press / Profimedia >> Bianca Andreescu, eliminată în turul tr

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 11 ore
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au fost ameninţaţi cu moartea. Organizatorii întăresc securitatea

Mediafax acum 13 ore
Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au primit mesaje de ameninţare cu moartea. Ei au depus plângere la Poliţie. Organizatorii evenimentului au decis să întărească securitatea.

ÎPS Teodosie, despre donarea de organe: Organele nepereche nu este moral să le donăm, dar organele pereche putem să le dăm

HotNews acum 11 ore
Arhiepiscopul Tomisului şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect într-o emisiune la radio. ÎPS Teodosie consideră că donarea de organe este morală atunci când e vorba despre organele pereche, „dacă suntem c

Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, îşi schimbă numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt

Mediafax acum 11 ore
Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, a făcut o solicitare la o instanţă din Los Angeles pentru a-şi schima numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt.

Netanyahu nu renunţă: Tensiunile în Gaza nu se vor încheia până când obiectivele războiului nu vor fi atinse

Mediafax acum 9 ore
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a insistat asupra distrugerii Hamas şi a afirmat că Israelul nu îşi schimbă cerinţele pentru a pune capăt războiului din Gaza. Anunţul vine la o zi după ce preşedintele american Joe Biden a declarat că I

Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie al Canadei, a murit după ce a fost atacat în închisoare

HotNews acum 7 ore
Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie din istoria Canadei şi care este considerat responsabil pentru moartea a peste 50 de femei, a murit vineri, după ce a fost atacat în închisoarea în care îşi ispăşea sentinţa, informează EFE, citată de A

O statuie a lui Evgheni Prigojin, căzut în dizgrația lui Putin, a fost dezvelită la mormântul său din Sankt Petersburg VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
O statuie din bronz a fostului lider al grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, care a murit într-un accident de avion în august 2023, la două luni după o revoltă eşuată în Rusia, a fost dezvelită sâmbătă, 1 iunie, la mormântul său din Sankt

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

HotNews acum 9 ore
Noi reguli, prin care sunt interzise difuzoarele şi se limitează dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane, au intrat în vigoare la Veneţia. Venetia si celebrele sale gondoleFoto: Gabriel BOUYS / AFP / Profimedia Măsurile au fost introduse

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/30°
lun.

20°/34°
mar.

19°/32°
mie.

18°/31°
Iasi
acum

18°
dum.

18°/30°
lun.

16°/31°
mar.

18°/31°
mie.

16°/27°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
mie.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/24°
lun.

13°/25°
mar.

13°/21°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

11°
dum.

11°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/23°
mie.

15°/26°