Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marina Almăşan: "Devenisem un om fără suflet, o jigodie"

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 31 iulie 2012 ·

Prezentatoarea spune că presa a exagerat subiectul relaţiei ei cu milionarul George Cornu şi că devenise, în ochii lumii, "o jigodie ordinară". Sursa: TVR

"Vorbeşti de exagerări - peste ele aş fi trecut cu uşurinţă, căci goană după rating nu-mi este străină, îi înţeleg pe confraţii mei! Însă peste noi au curs valuri de minciuni, de răutăţi gratuite, de venin… Omul despre care citeam în ziare sau auzeam în emisiunile tabloide - pe care-l chema ca pe mine - Marina Almăşan - era cu totul altul, decât cel pe care-l ştiam şi care mă privea din oglindă. Era un personaj odios, fără scrupule, care spărgea case, distrugea familii, îşi înşela soţul, toca banii miliardarilor, se păruia cu nevestele geloase, ce mai, devenisem, peste noapte, un om fără suflet, o jigodie ordinară, bună de pus la zid", a povestit, întristată, Marina Almăşan.

"Mi se anulaseră, brusc, toate meritele, titlurile gazetelor nu mă scoteau din apelativul de «amanta miliardarului», iar comentariile pline de ură, din subsolul articolelor mă catalogau drept «mamă denaturată», puneau succesele mele profesionale pe seama unor amantlâcuri cu şefii mei şi făceau analogii între mine şi alte scursuri ale societăţii, care populează paginile tabloidelor", spune ea despre acea perioadă.

Cât despre relaţia ei cu George Cornu, vedeta spune că aceasta nu a fost menită să "spargă case": "Apropierea mea de un bărbat însurat s-a produs numai după ce m-am convins temeinic ca viaţa lui de familie era demult compromisă".

"Că sunt departe de a fi un fotomodel de 20 de ani, căreia îi iau minţile conturile miliardarilor, ci sunt un om care, prin muncă asiduă, şi-a făcut un rost în viaţă, un om invidiat pentru poziţia sa, un om care a avut ocazia să cunoască, graţie profesiei sale, sute de oameni din cele mai înalte structuri ale societăţii, fără să-şi piardă capul", a precizat Almăşan.

Ea este optimistă î

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 2 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 5 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum o ora
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Ministra de Externe anunță o posibilă întâlnire între Nicuşor Dan şi Donald Trump: Merg în septembrie în SUA, pentru pregătiri

HotNews acum 2 ore
Ministra Afacerilor Externe Oana Ţoiu a anunțat sâmbătă seara, la Antena 3, că va pleca în luna septembrie în SUA, una dintre sarcini fiind legată de o posibilă întâlnirea pe care Nicuşor Dan o va avea cu Donald Trump. Întrebată cum poate România să

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

VIDEO O ambarcațiune plină cu turiști s-a răsturnat într-o destinație populară din Vietman. Cel puțin 27 de morți

HotNews acum 6 ore
Cel puțin 27 de persoane au murit după ce o ambarcațiune turistică s-a răsturnat sâmbătă în timpul unei furtuni în Golful Halong din Vietnam, a raportat presa de stat, transmite Reuters. Ambarcațiunea, care transporta 53 de persoane, s-a răsturnat î

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 3 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Vremea

București
acum

22°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

19°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
Constanta
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

15°/25°
dum.

18°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
Timisoara
acum

20°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°