Un tânăr de 29 de ani din comuna Sârbii Măgura, judeţul Olt, riscă să petreacă până la 25 de ani în spatele gratiilor după ce, miercuri-seară, ameţit de aburii alcoolului, şi-a ucis un prieten mai mic cu şapte ani cu ajutorul unei scânduri din lemn pe care a smuls-o dintr-un gard. Joi dimineaţă, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt au dispus arestarea criminalului pentru 24 de ore, urmând ca aceştia să propună judecătorilor Tribunalului Olt prelungirea duratei de reţinere a învinuitului cu 29 de zile.
Tragedia a avut loc miercuri-seară, în jurul orelor 20.00. Pe fondul consumului exagerat de băuturi alcoolice, urmat de un conflict spontan despre returnarea unor animale, Cătălin Georgel Ţuiu (29 de ani), din localitate, şi-a lovit, pe stradă fiind, un prieten mai mic cu şapte ani din aceeaşi comună.
“Bărbatul a folosit o scândură din lemn prevăzută la extremităţi cu cuie, scândură pe care a smuls-o dintr-un gard. Lovitura aplicată victimei a fost extrem de puternică şi a fost plasată în zona gâtului. Ca urmare a loviturii primite, victima a decedat la scurtă vreme”, a declarat comisar-şef Claudia Radu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Olt.
Joi dimineaţă - 2 august, a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva învinuitului Cătălin Georgel Ţuiu, care a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând ca, vineri, acesta să fie prezentat judecătorilor de la Tribunalul Olt sub acuzaţia de omor calificat, cu propunerea de arestare pe o durată de 29 de zile.
Bărbatul riscă pentru fapta sa între 15 şi 25 de ani la închisoare.