Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Heliport pentru Spitalul Judeţean Oradea

Publicat in Romania Libera, joi 2 august 2012 ·

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea a câştigat un proiect prin care va beneficia de construcţia unui heliport. Acesta este mai mult decât necesar pentru unitatea medicală, în condiţiile în care, potrivit medicilor orădeni, pentru a ajunge la marile spitale din Cluj-Napoca sau Timişoara urgenţele trebuie transportate, în acest moment, aproximativ 10 kilometri până la aeroportul orădean. Noul heliport, ce va fi amplasat ori pe corpul B al spitalului, ori în spatele acestuia, va putea fi folosit, cel mai probabil, de la începutul lunii noiembrie.

Transport pe timp de noapte

"Heliportul ce va fi construit aici va fi al doilea din ţară care va asigura şi transport pe timp de noapte, atât decolări, cât şi aterizări. Chiar dacă trimitem pacienţi înspre Cluj sau Timişoara, spitalul orădean este, în pofida a ceea ce se crede, un spital foarte bine pus la punct, mai ales la capitolul managementul pacientului traumatizat. În aceste condiţii, unitatea noastră poate să asigure gestionarea acestor tipuri de pacienţi, atât la faza de investigaţie, cât şi la tratamentul propriu-zis", a declarat şeful unităţii de primiri urgenţe a spitalului orădean, Hadrian Borcea, de altfel şi iniţiatorul proiectului pentru acest heliport.

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea a câştigat un proiect prin care va beneficia de construcţia unui heliport. Acesta este mai mult decât necesar pentru unitatea medicală, în condiţiile în care, potrivit medicilor orădeni, pentru a ajunge la marile spitale din Cluj-Napoca sau Timişoara urgenţele trebuie transportate, în acest moment, aproximativ 10 kilometri până la aeroportul orădean. Noul heliport, ce va fi amplasat ori pe corpul B al spitalului, ori în spatele acestuia, va putea fi folosit, cel mai probabil, de la începutul lunii noiembrie.

Transport pe timp de noapte

"Heliportul ce va fi constr

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Coloana oficială care îl trasporta pe Viktor Orban implicată într-un accident rutier în Germania. Un poliţist a murit

Mediafax acum 4 ore
Un ofiţer de poliţie în vârstă de 61 de ani a murit luni, iar un altul a fost grav rănit în timpul unui accident rutier. Ei îl escortau pe prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, în urma deplasării sale pentru a urmări echipa naţională a Ungariei în

Vremea la Constanța, pentru 25 iunie 2024

Ziua Constanta acum 4 ore
Vremea la Constanța pentru 25 iunie 2024 aduce cu ea o temperatură de 27°C, fără precipitații, umiditate de 55% și vânt cu o viteză de 19 km/h. Perfect pentru a te bucura de o zi plină de soare și distracție la plajă! Se anunță un cer parțial înnora

Poliţia germană a arestat doi bărbaţi care au încercat să şantajeze familia pilotului de Formula 1 Michael Schumacher

Mediafax acum 4 ore
Doi bărbaţi au fost reţinuţi după ce au fost acuzaţi că au încercat să şantajeze familia legendarului pilot de Formula 1 Michael Schumacher. Starul Formulei 1 nu a mai avut nicio apariţie publică de când a suferit o leziune cerebrală gravă într-un a

Alina Gorghiu, despre „sfaturile” ÎPS Teodosie: Derapaj inacceptabil

Mediafax acum 8 ore
„<Sfaturile> ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, date la un post de radio unei femei care se plângea că soţul o abuzează psihologic reprezintă o dovadă crasă de lipsă de respect şi de empatie pentru victimele violenţei de orice tip, dar mai ales

Caraş-Severin: Trei tineri arestaţi pentru tentativă de omor / Au lovit un cunoscut în cap cu bâte, pe o stradă din Caransebeş

News.ro acum 3 ore
Trei tineri au fost arestaţi pentru tentativă de omor, fiind acuzaţi că au lovit un cunoscut în cap cu bâte, pe o stradă din Caransebeş. ”Astăzi, 24 iunie, 3 tineri cu vârste cuprinse între 17 şi 29 de ani, din Caransebeş, au fost arestaţi preventiv

Fostul preşedinte al BEI Werner Hoyer, cercetat pentru corupţie de Parchetul European condus de Codruţa Kovesi / Hoyer: Acuzaţiile împotriva mea sunt de-a dreptul absurde şi nefondate

News.ro acum 5 ore
Fostul preşedinte al Băncii Europene de Investiţii (BEI) Werner Hoyer este cercetat pentru corupţie şi abuz de influenţă, precum şi pentru deturnare de fonduri ale UE, acuzaţii despre care bărbatul de 72 de ani a spus că sunt absurde, transmite Reut

Incendiu într-un bloc din Medgidia / Arde generalizat un apartament de la demisol / Trei persoane, evacuate de pompieri

News.ro acum 3 ore
Pompierii intervin, luni seară, pentru stingerea unui incendiu care s-a produs într-un apartament la demisolul unui bloc din Medgidia. Trei persoane au fost evacuate de către pompieri, una cu atac de panică. ISU Constanţa anunţă că a fost anunţat că

„Nu ne mai ascundem că suntem români” – mesajul unui „român adevărat”, publicat de Edward Iordănescu

Mediafax acum 6 ore
Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României a publicat luni pe pagina sa de Facebook un mesaj al unui suporter. El a reprodus un mesaj venit de la un prieten de al său, nenominalizat, pe care îl numeşte „un prieten, un român adevărat, un na

Furtună în judeţul Gorj / Meteorologii au emis cod roşu

News.ro acum 4 ore
Meteorologii au emis, luni seară, avertizare cod roşu de furtună pentru localităţi din judeţul Gorj. Potrivit ANM, de la ora 22:00 până la 22:45 este cod roşu în judeţul Gorj: Târgu Cărbuneşti, Bustuchin, Roşia de Amaradia, Prigoria, Albeni, Berleşt

Rareș BOGDAN îl contrazice pe Mircea Coșea, în privința unei potențiale crize economice: „Dacă crește o singură taxă PNL pleacă de la guvernare”

Gandul acum 6 ore
Profesorul Mircea Coșea a comentat evoluția economică a României, din ultima perioadă, precizând că recenta creștere a veniturilor, implementată de actualul Guvern, va genera o criză acută în viitor. Rareș Bogdan promite, însă, că PNL va ieși de la

Vremea

București
acum

23°
mar.

21°/32°
mie.

20°/33°
joi

19°/31°
vin.

19°/34°
Iasi
acum

19°
mar.

16°/24°
mie.

16°/28°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
Constanta
acum

22°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
joi

19°/24°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

17°/28°
mie.

17°/27°
joi

17°/25°
vin.

17°/28°
Timisoara
acum

20°
mar.

19°/34°
mie.

19°/35°
joi

19°/31°
vin.

18°/25°