O nouă zi de luptă pentru a ţine aprinsă flacăra democraţiei. Nu cedez! Până în ultima clipă, până la moarte lupt cu bestiile alea de Ponta şi Antonescu (mai ales Antonescu, pe care chiar nu-l suport). Datorez asta fiecărui român în parte. Şi lu’ ăla de a zis "da”, şi lu’ ăla de a zis "nu”, şi lu’ ăla de n-a zis nimic (mai ales lui). Aici, la centrul de luptă pentru democraţie, aici, la sediul meu de campanie, de unde lupt cu toată fiinţa mea şi cu tot ce sunt eu, nici nu mi-am dat seama că stau de-o lună. Oare s-o fi plătit chiria? Să nu uit, să trimit pe cineva să vireze banii ăia în cont. Doar sunt un om cinstit şi corect! Da’ chiar! Mie mi-o fi băgat salariul? Sau m-a tăiat de pe listă doamna de la HR de când m-a suspendat? Uite, o nouă problemă care se cere rezolvată: să vorbesc la HR, pe urmă la conta, să văd dacă mi-a intrat caşcavalu’ în perete.
În altă ordine de idei, mă simt bine aici, da’ mai bine era la Cotroceni. Tricoul meu albastru a devenit legendar. Ca pulovăru’ lu’ Roman, de la revoluţie sau ca bretelele lu’ Tucă. Ştiu c-o să intru în istorie, ştiu asta. După ce o să le treacă nervii pe mine, românii mei dragi or să mă pomenească! Am salvat această naţiune de la eşec catastrofal! Vă daţi seama la ce am fi ajuns dacă nu tăiam pensiile şi salariile, dacă nu mai ajustam şi alocaţiile pentru handicapaţi şi pentru copii, dacă nu închideam spitalele, dacă nu făceam săli de sport în sate fără canalizare? Păi ce-i aia să nu faci sport? Uite, eu înot în fiecare dimineaţă şi bine fac! Dragi români! Ţineţi minte! Înotaţi în fiecare dimineaţă! E sănătos pentru dumneavoastră, vă revigorează şi vă pune pe picioare pentru o nouă zi de muncă! Sau nemuncă pentru că ştiu eu că nu prea vă place să munciţi.
Ziariştii ăia să zică mersi că le-am pus umbrele deasupra capului, că altfel făceau insolaţie şi nu ştiu unde s-ar fi ajuns. Îmi place să mă
