Ce te faci într-o ţară în care unul din polii politici este dispus să calce pe spiritul şi litera statului de drept pentru a demola un adversar politic şi aşa la pământ? Ce te faci când o agendă obscură suspendă un preşedinte de două ori manufacturând conflicte constituţionale gratuite? Ce te faci când manipularea electorală abjectă şi cinismul politic sunt ridicate la rang de virtute, când unii încearcă să fure startul pentru alegerile prezidenţiale ridiculizând până şi ideea unei compeţii democratice corecte? Ce te faci când te temi că adversarul de la guvernare are forţa să „măsluiască" până la 10% din voturile obţinute? Şi mai ales, ce te faci când o bună parte a societăţii civile pare să aplaude toate acestea?! Aceste întrebări dau dilema fundamentală cu care se va confrunta dreapta în următorii ani.

Dar să stabilim faptele. Aici un lucru e clar. Cu sau fără cvorum, prezenţa ridicată de la referendum a făcut ca Băsescu şi dreapta să sufere o înfrângere tactică zdrobitoare. Dată fiind necesitatea de a rezista asaltului asupra statului de drept şi a îndrepta un abuz delirant, strategia boicotului a fost necesară (să nu îmi spuneţi că a fost nedemocratică, priviţi la cum s-a ajuns la suspendare). Dar boicotul a provocat o problemă de legitimitate cronică. Spaţiul de manevră al preşedintelui Băsescu este de acum foarte limitat şi pentru dreapta e bine de ştiut asta.

Acestea fiind stabilite, ce e de făcut? Orice privire asupra bătăliilor politice arată că, în faţa unui adversar politic radical cinic şi extrem de hotărât, de multe ori singura şansă de izbândă se află într-o strategie cel puţin la fel de cinică şi care dă dovadă de aceeaşi determinare. În cotextul de la noi, o strategie cinică se traduce prin încercarea de a impune după alegerile parlamentare din toamnă o majoritate parlamentară care să lase USL în offside. În condiţiile în care această