Anda Adam va avea un weekend plin de evenimente şi, implicit, mii de kilometri parcurşi pe şoselele din România. Artista îi va avea însă aproape cei trei bărbăţi cu care îşi împarte, de altfel, cea mai mare parte a timpului.
Este vorba de cei trei dansatori ai săi, care călătoresc cu artista în aceeaşi maşina, se cazează în aceleaşi hoteluri şi mănâncă la aceleaşi restaurante. Anda Adam ajunge astfel sa petreaca mai mult timp cu ei, decat o face cu iubitul sau, Victor Slav, avand in vedere ca anul acesta agenda ei de concerte a fost mai plina ca niciodata, si, prin urmare, a fost mai tot timpul plecata.
În acest weekend, Anda va parcurge mai bine de 1000 de kilometri cu maşina, având de onorat trei concerte. Mai întâi, va pleca spre Mamaia, unde, în clubul Taniei Budi, va susţine un concert pentru publicul petrecăret de pe litoral.
Dis-de-dimineata, artista va pleca din Mamaia, spre Bacau, acolo unde va concerta pe scena mega-evenimentului Romanian Top Hits.
În cadrul show-ului său, Anda va interpreta live si noua ei piesa, "Say Goodbye", al carei videoclip a fost lansat saptamana trecuta.
Artista este, de altfel, si nominalizata la doua categorii, "Girls Top Hit", cu piesa "pAnda mAdam", si "Featuring Top Hit", cu piesa "Can You Feel Love", cea care a devenit hit in peste 15 tari, din Brazilia pana in Emiratele Arabe Unite.
De la Bacau, Anda va pleca spre Bucuresti, pentru un nou concert, parcurgand in total, in doar trei zile, peste 1000 de kilometri.