Senatorul PSD Dan Şova a declarat, vineri, că preşedintele suspendat Traian Băsescu a minţit cu nonşalanţă când a spus că nu poate demisiona întrucât este suspendat, el citând din consilierul prezidenţial Ştefan Deaconu, care afirmă contrariul în cartea "Constituţia comentată pe articole".
Şova a spus că afirmaţia lui Traian Băsescu potrivit căreia nu poate demisiona întrucât este suspendat este una "şocantă" şi a arătat că preşedintele suspendat nu demisionează pentru că doreşte prelungirea crizei politice.
"Traian Băsescu minte cu nonşalanţă. Citez din domnul Bogdan Deaconu, din "Constituţia comentată pe articole", unde Deaconu spune: "Pe toată perioada desfăşurării activităţii de suspendare şi demitere a preşedintelui, el are posibilitatea de a demisiona, iar procedura ia sfârşit şi în trei luni se organizează noi alegeri pentru funcţia de preşedinte". Domnul Deaconu e un consilier bun, pe care Traian Băsescu l-a avut aproape patru ani", a spus Şova.
Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a fost întrebat vineri dacă ia în calcul demisia sa din funcţie, el răspunzând: "Din postura de suspendat, eu n-am cum demisiona".
Senatorul PSD Dan Şova a declarat, vineri, că preşedintele suspendat Traian Băsescu a minţit cu nonşalanţă când a spus că nu poate demisiona întrucât este suspendat, el citând din consilierul prezidenţial Ştefan Deaconu, care afirmă contrariul în cartea "Constituţia comentată pe articole".
Şova a spus că afirmaţia lui Traian Băsescu potrivit căreia nu poate demisiona întrucât este suspendat este una "şocantă" şi a arătat că preşedintele suspendat nu demisionează pentru că doreşte prelungirea crizei politice.
"Traian Băsescu minte cu nonşalanţă. Citez din domnul Bogdan Deaconu, din "Constituţia comentată pe articole", unde Deaconu spune: "Pe toată perioada desfăşurării activităţii de suspendare şi demitere a preşedin