I-au trebuit câteva ore bune să adoarmă în mirosul greu de şelac al metroului. Din cauza umezelii, cartoanele pe care stătea luaseră numai în câteva minute forma tâmplei, umărului, coastelor, şoldului şi genunchiului. Nu voia să se întoarcă. În spatele lui, întişi ca el, zăceau mai mulţi inşi inerţi, scoşi pe targă din duba de la Cocor. Doar cu un şut puteai să-ţi dai seama dacă dorm buştean sau au murit în somn. A. era printre norocoşi. Nu avea nimic rupt. Pe lângă buza spartă se alesese, pe spate, numai cu câteva dungi de culoarea piersicii, de la bastoanele de cauciuc. Asta îl făcea un om de bază pentru confruntările cu plopiştii, care aveau să vină.
[În a cincea zi de proteste, autorităţile pierduseră Timişoara. Acolo, oameni de rând şi forţe de ordine erau deopotrivă manifestanţi. La Bucureşti, în schimb, haosul era abia la început. Mulţi îşi făceau încă curaj să iasă din case, în timp ce politicienii trăgeau sfori să spargă revolta.]
- Scoală, cetăţene! Ţara are nevoie de tine!, fu trezit cu o lovitură de pat de puşcă în călcâie.
A. abia se dezmetici. Cu ochii roşii de oboseală, în întunericul colţului său, îl zări pe cel care i-a întins mâna şi l-a scos din dubă.
- Hai să mănânci ceva, ostaş!, continuă aproape râzând insul cu glugă.
Se ridică cu greu. În dreapta lui, mulţi cotonogiţi erau acum acoperiţi cu cartoane din cap până în picioare. Gemetele, şi aşa rare, încetaseră odată cu începutul viselor sale. Câteva lumânări licăreau în curentul subţire ce venea din tuneluri. În faţă, la baza scărilor, un tonomat, cu sandvişuri şi sucuri, stătea eviscerat, cu burta-n sus, sub singurul bec care mai ardea în staţie. De jur-împrejur, indivizi murdari şi obosiţi.
- Ia ce vrei. E bufet suedez, îl îndemnă unul cu şapca întoarsă.
A. se aplecă şi luă un baton de ciocolată. Îl înfulecă pe nesimţite.
- Ce mai e sus?, întrebă dup
