Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Percheziţii domiciliare la Constanţa Fiul lui Săceanu şi Şefchet Iaşar vor fi cercetaţi în stare de libertate

Publicat in Ziua Constanta, vineri 3 august 2012 ·

Presupusa tehnică infracţională care ar fi fost utilizată de constănţeni este „patentată" de cei care se plimbă prin oraş oferind, în primă fază, telefoane de ultimă generaţie, însă la sfârşitul afacerii te alegi cu o husă de telefon în care a fost pusă o bucată de gresie ori un săpun

Sedan Iaşar, fiul lui Ismail Iaşar zis şi Săceanu, dar şi Şefchet Iaşar vor fi cercetaţi în stare de libertate în dosarul celor două percheziţii domiciliare efectuate miercuri dimineaţă pe strada Ion Raţiu, dar şi pe strada Arhiepiscopiei, aproape de Catedrala Ortodoxă Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din municipiul Constanţa. Totuşi, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti le-au impus celor doi bărbaţi să nu părăsească ţara. Oficialii Inspectoratului General al Poliţiei Române spun că cei doi constănţeni sunt suspectaţi că ar fi vândut 2,5 kilograme de metal comun ca fiind aur, contra unei sume de 72.000 de euro.

„Ofiţerii Direcţiei de Investigaţii Criminale, cu sprijinul Serviciului de Investigaţii Criminale, efectuează cercetări într-un dosar penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, privind membrii unei grupări infracţionale din municipiul Constanţa care au preocupări în principal pe linia săvârşirii de infracţiuni de înşelăciune. Din cercetările efectuate a rezultat faptul că, la data de 25.02.2012, în incinta unui hotel din Bucureşti, un cetăţean chinez, cu reşedinţa în România, a cumpărat cu preţul de 72.000 de euro o cantitate de 2,5 kg de metal galben de la trei persoane, care l-au asigurat că reprezintă aur de 24 de karate", conform IGPR. Organele de anchetă mai arată că partea vătămată a cunoscut, în cursul lunii ianuarie, un bărbat din Constanţa, de la care a achiziţionat 100 de grame de aur de 24 karate, în schimbul sumei de 3.000 de euro. Cu această ocazie, constănţeanul i-a spus părţii vătămate că mai deţine în

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CNN: Opt lucruri de urmărit în dezbaterea dintre Biden şi Trump

News.ro acum o ora
Preşedintele Joe Biden şi predecesorul său, Donald Trump, se vor întâlni joi seară pentru prima dezbatere înaintea alegerilor prezidenţiale din 2024, un eveniment ce va consemna o premieră: este pentru prima oară când un preşedinte şi un fost preşed

Cinci persoane au murit după ce un tren Eurocity s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia. Principala cale ferată care leagă Bratislava de Budapesta este închisă

News.ro acum 3 ore
Cinci persoane au fost ucise şi cel puţin cinci sunt rănite după ce un tren şi un autobuz s-au ciocnit joi în Slovacia, relatează SkyNews. Accidentul s-a petrecut în oraşul Nove Zamky din sudul ţării, la aproape 100 de km est de capitala Bratislava,

Nicuşor Dan: Îmi doresc ca PNL să facă parte din majoritatea din Consiliul General / Primarul general va începe negocierile după ”o clarificare la nivel naţional a partidelor”

News.ro acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, joi seară, că în viitorul mandat îşi doreşte ca PNL să facă parte din majoritatea care se va constitui în cadrul Consiiliului General. El a precizat că nu a început discuţiile cu partidele care au

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum 2 ore
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

Scandal la Evaluarea Naţională: Subiectele la Matematică au fost făcute publice după o oră de la începerea examenului. De unde a plecat totul

Ziare.com acum 3 ore
Apariţia în spaţiul public a subiectelor probei de matematică a Evaluării Naţionale a dus la dechiderea joi, 27 iunie, de către Poliția din Gorj, a unui dosar de cercetare penală. Primele date arată că acestea au fost transmise de la un Centru de Ev

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 4 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 4 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum o ora
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

Prognoza meteo pentru Constanța, vineri, 28 iunie 2024

Ziua Constanta acum 3 ore
Mâine, 28 iunie 2024, în municipiul Constanța, soarele strălucește intens, oferind condiții meteo ideale pentru activități în aer liber. Temperatura este de aproximativ 28°C (82°F), cu o umiditate relativ scăzută de 49%. Vântul suflă cu o viteză de

Vremea

București
acum

22°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

23°
vin.

19°/30°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
lun.

19°/35°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/30°
lun.

20°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°