Recent, la Londra, în Hyde Park, a avut loc un concert al lui Bruce Springsteen. Spre sfârşitul cântării, "titularul" concertului l-a invitat pe scenă, să cânte câteva piese împreună, pe Paul McCartney. Celor doi li s-a făcut de cântat, ceea ce au şi făcut. Au trecut astfel mai mult de trei ore de la începutul concertului. Când le era lor (celor de pe scenă şi spectatorilor, deopotrivă) lumea mai dragă, s-a întrerupt curentul şi gata, s-a terminat concertul.
La puţină vreme s-a aflat că, de fapt, curentul nu se întrerupsese, ci fusese întrerupt de un soi de funcţionar tehnic, care şi-a consultat fişa cu instrucţiunile pentru acea seară şi a băgat de seamă că durata autorizată a concertului fusese depăşită cu mai bine de 15 minute. Aşa că omul, conştiincios, cu "fişa postului" şi cu legea în mână, a scos din priză instalaţia de sonorizare şi i-a amuţit, pe dată, pe cei doi artişti. Le mai scriu o dată numele: Bruce Springsteen şi Paul McCartney.
Urmarea este că toată lumea a plecat acasă la ora legal convenită: cântăreţii, spectatorii şi dobitocul de la butoane.
Întâmplarea ar putea părea nostimă, dacă nu ar fi cretină. La fel de cretină precum lozincile "Legea e lege!", "Unde-i lege nu-i tocmeală! sau "Nimeni nu este mai presus de lege!"
Dacă ne-am lua după sloganurile astea şi le-am aplica nenuanţat, mecanic, fără discernământ, am putea genera situaţii la fel de stupide ca cea amintită mai înainte, posibil însă cu consecinţe mult mai grave.
Pe dobitoc e foarte greu să-l convingi că nu are dreptate. Iar pe dobitocul care acţionează, indiferent de context, strict după litera legii, e chiar imposibil să-l dumireşti că greşeşte. Şi nici măcar nu poţi (tot legal) să-i aplici o corecţie.
În vechime, grecii au spus că "omul este măsura tuturor lucrurilor". Prin extensie, se poate spune (fiindcă aşa e) şi că "măsura oricărei legi este omul
