Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Detestabilul capitalism neaoş

Publicat in Jurnalul, duminică 5 august 2012 ·

Dindărătul dosarului răzbate un miros greu, de stricăciune omenească. Depravarea contra cost i-a îngălbenit foile de unsoare. Citesc cu de-a sila poveşti adevărate din oraşul meu de pe malul Dunării. Cu adolescente fugite să se prostitueze pe o liră în perfidul Albion. Cândva, liceul "Unirea” era mândria urbei, o fabrică de oameni pregătiţi să cucerească lumea prin ştiinţa de carte. Acum o cuceresc prin carnea fragedă vândută la preţ de dumping de samsarii plăcerilor sexuale. Îmi vine să vărs şi-mi dau seama că nu-mi mai rămân decât amintirile imposibil de uitat, idealizate de melancolii nevindecate. Un paradis mereu mai strălucitor cu trecerea timpului şi degradarea rânduielilor, atinse de cancerul corporatist. Molima capitalismului postcomunist a pângărit şi tărâmul acela, mitic în trăirile mele interioare. Un loc al pierzaniei, fără vreo perspectivă imediată, aidoma României întregi. Cândva, bunăstarea îi ţinea laolaltă pe turneni, nu-i gonea afară să câştige o bucată de pâine acră. Aveau acolo tot ce le trebuie, casă şi masă, spital şi policlinică, uzine şi fabrici, cooperative şi ateliere meşteşugăreşti, şcoli şi licee, creşe şi grădiniţe, dar ce nu aveau ? Şi casă de cultură, şi bibliotecă municipală, şi teatru, şi grădină de vară, ehe, ce viaţă fremăta odinioară mai jos de Banciu ! Uşor, uşor, se înfiripase şi un proletariat cu niscaiva tradiţie în fabricarea îngrăşămintelor chimice. Meseria începuse să se transmită din tată-n fiu, şi lucrul în combinat devenise o chestiune de mândrie locală. Pentru rămaşii acasă, desigur, fiindcă ceilalţi îşi croiau drum înspre Bucureşti, visând să nu se mai întoarcă la origini.

Decomunizarea brutală a distrus echilibrul urbei, slobozind pe străzile patriarhale boli necunoscute altminteri. "Şomaj”, "disponibilizare”, ”pribegie”, "criză”, "austeritate”, "etnobotanice” şi "droguri” sunt doar câteva din numele noilor

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un deţinut recidivist a evadat de la Penitenciarul Poarta Albă

Mediafax acum 53 minute
„Au fost luate măsurile specifice pentru depistarea persoanei, potrivit competenţelor instituţiei noastre, acţionându-se în sistem integrat împreună cu celelalte structuri cu atribuţii în domeniu”, este singura informare de la IPJ Constanţa. Potrivi

Preţul poliţelor de asigurare obligatorie ar putea fi plafonat până la 30 septembrie 2024

Mediafax acum o ora
Ministerul Finanţelor pune în dezbatere publică proiectul elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin care reglementează soluţia temporară de prelungire până la data de 30 septembrie 2024 a perioadei de aplicare a HG nr.1326/2023 privin

Polițist împușcat din greșeală cu arma din dotare în sediul unității. Era conștient când l-a preluat ambulanța

Ziare.com acum o ora
Un poliţist din Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin, s-a împuşcat accidental, miercuri, 19 iunie, cu arma din dotare, în zona piciorului. El a fost preluat de o ambulanţă şi dus de urgenţă la spital. ”În cursul zilei de astăzi, în jurul orei 13.0

Echipele din România şi-au aflat adversarele din turul doi preliminar al Conference League. CFR Cluj întâlneşte Neman Grodno

News.ro acum 43 minute
Echipele din România şi-au aflat, miercuri, adversarele din turul doi preliminar al Conference League, în urma tragerii la sorţi care a avut loc, miercuri, la Nyon. Astfel, FCSB, dacă va pierde confruntarea cu Virtus AC din primul tur preliminar al

Ziua Europeană de prevenire a furturilor din locuințe: activități preventive în județ

Botosani News acum 20 minute
Astăzi, 19 iunie a.c. , cu ocazia Zilei Europene de prevenire a furturilor din locuințe, polițiștii botoșăneni au desfășurat activități preventiv-informative în rândul cu cetățenilor, oferindu-le sfaturi pentru siguranța locuințelor. Ziua Europeană

Rusia și Coreea de Nord au semnat un acord de parteneriat strategic /Putin anunță o CLAUZĂ de asistență reciprocă în caz de război

Gandul acum 10 minute
Rusia și Coreea de Nord au semnat un acord de parteneriat strategic, care include o clauză privind apărarea reciprocă, a declarat miercuri președintele rus, Vladimir Putin, pe fondul preocupărilor Statelor Unite și Alianței Nord-Atlantice în legătur

Iaşi: Incendiu la un magazin din incinta Carrefour / Aproximativ 1.500 de persoane au fost evacuate

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, miercuri, la un magazin din incinta Carrefour Felicia Iaşi, aproximativ 1.500 de persoane fiind evacuate. ISU Iaşi intervine, miercuri, la un incendiu produs la un magazin din incinta Carrefour Felicia. La faţa locului interv

Iohannis, despre alegerile prezidenţiale: Pot avea loc în septembrie, octombrie sau noiembrie

Mediafax acum 3 ore
Alegerile prezidenţiale, în conformitate cu legislaţia în vigoare, pot avea loc în septembrie, octombrie sau noiembrie, iar dacă se vrea altceva, trebuie schimbată legislaţia şi cred că e prea târziu, spune preşedintele Klaus Iohannis. El cere român

Eurodeputatul PNL Siegfried Mureşan a fost reales în funcţia de vicepreşedinte al grupului PPE din Parlamentul European

News.ro acum o ora
Deputatul european Siegfried Mureşan (PPE / PNL) a fost reales, miercuri, vicepreşedinte al Grupului PPE din Parlamentul European, cu 151 din 170 de voturi valabil exprimate.

Ce afaceri deţine LVMH, cel mai important actor din lumea luxului, în România? Proprietarul Louis Vuitton este cel mai mare producător de pantofi şi genţi de pe plan local

Mediafax acum 35 minute
Cel mai mare producător român de genţi şi pantofi este compania Somarest, deţinută de gigantul LVMH, liderul pieţei de lux din lume, care are în portofoliu, printre altele, brandul Louis Vuitton. Compania Somarest, care şi-a început povestea acum ma

Vremea

București
acum

36°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

33°
mie.

19°/33°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/31°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

31°
mie.

17°/31°
joi

18°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

35°
mie.

19°/35°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°
sâm.

23°/38°