Tot mai mulţi cunoscuţi îmi transmit că sunt scârbiţi că au ajuns să se teamă de ziua de mâine, că nu mai suportă să vadă zi de zi mizeria vieţii politice care se prăbuşeşte peste ei ca o avalanşă în care sunt acumulate preţurile, privaţiunile, lipsa de încredere în lideri şi moralitatea pe cale de dispariţie. Numitorul comun al celor care îmi scriu sau cu care vorbesc, români locuitori în România, este teama pe care o resimt tot mai mult în viaţa cotidiană. Că au ajuns să se teamă să mai vorbească deschis, iar cei din administraţie că au ajuns să îşi închidă telefoanele atunci când pleacă de la serviciu, când nu mai au de ce să fie sunaţi de şefi, că se tem să mai exprime lider ce gândesc. Ce fel de stat este statul român dacă a ajuns să bage frica în proprii cetăţeni? Despre ce fel de sistem democratic mai poate fi vorba?

Ameninţările pe care le văd proferate de preşedintele suspendat, de susţinătorii acestuia şi de presa amanetată intereselor care îl înconjoară pe Traian Băsescu vin să confirme o stare de fapt care nu deranjează nici Uniunea Europeană, nici Germania, nici SUA. Asta pentru că vorbeşte protejatul intereselor europene şi americane, al celor care se dovedeşte că înrobesc România cu preţul susţinerii unui personaj ridicol de mic în opţiunea populară, dar invers proporţional ca manifestare de tupeu şi inconştienţă.

Nimeni după 1990 nu şi-a permis să mai ameninţe cu puşcăria în cel mai pur stil totalitar, băgând teama în autorităţile statului de la toate nivelurile. Şi asta cu atitudinea celui care vine să confirme că el este judecătorul care a decis până acum cine primeşte invitaţie la DNA, cine are cazare de scurtă durată în arest, cine primeşte condamnare cu executare. Cel care vorbeşte cu atâta uşurinţă de originale lovituri de stat în etape este chiar preşedintele ales, fie el şi suspendat. Ce se face că nu înţelege Traian Băsescu est