Președintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat că există un "proces de intoxicare" cu informaţii false care îl îngrijorează, fiindcă, astfel, va scădea foarte mult credibilitatea țării.
"Nu vreau să-mi imaginez unde va ajunge credibilitatea României pe piețele financiare internaționale și pe piața internă, dacă se va continua acest proces de intoxicare care îmi pare rău, are foarte multe mesaje preluate de la Vocea Rusiei. Poate preluați mesaje din presa occidentală, sunt mai adevărate și mai apropiate de noi", a declarat preşedintele suspendat, duminică.
"Sunt realmente îngrijorat de prelungirea acestei crize și de modul cum se transmit mesaje mincinoase și de incitare a populației, de ținere a populației sub tensiune în condițiile în care nimeni la televiziuni nu vrea să vorbească pe legi citite, pe legile statului român și nu pe instrucțiunile primite prin Vocea Rusiei", a mai susținut el, într-o conferință la sediul său de campanie.
Traian Băsescu a făcut apel la jurnalişti, cărora le-a cerut să informeze corect.
"Fac un ultim apel la mass-media. Încetaţi să creaţi confuzie! Este incorect şi transferaţi în populaţie tensiune inutilă. Vă mărturisesc un gând pe care îl am, având în vedere timpul foarte îndepărtat până când Curtea Constituţională va relua discuţiile legate de validarea sau invalidarea referendumului. Sunt îngrijorat de cum va arăta România pe 31 august", a spus preşedintele supendat.