La Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 1, strada Spitalului, nr. 22 sunt peste 170 de copii înscrişi iar la Grădiniţa cu program Normal de pe Strada Gării nr. 20, numărul copiilor înscrişi este de 80. În total, Grădiniţa “Voinicel” numără 250 de copii. Unitatea şcolară este implicată în două proiecte finanţate din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane. De asemenea, Grădiniţa “Voinicel” este afiliată UNESCO, ceea ce le oferă celor mici şansa de a participa la numeroase activităţi şi comtetiţii.
“Competenţe cheie prin jocuri virtuale la grădiniţă – resurse didactice pentru punerea bazelor formării competenţelor cheie la preşcolari” vizează asigurarea unui debut şcolar echilibrat, asociat cu evitarea riscurilor de părăsire timpurie a sistemului de educaţie pentru preşcolari, prin crearea, testarea şi pilotarea unei noi abordări educaţionale, “Competenţe cheie prin jocuri virtuale la grădiniţă”. “Proiectul asigură o deschidere deosebită către integrarea curriculară şi învăţarea activă iar, pe termen lung, va duce la integrarea pe piaţa muncii a generaţiilor actuale de preşcolari”, a declarat Sorina Sav, director al Grădiniţei “Voinicel”.
Un alt proiect vizează creşterea şanselor preşcolarilor de a avea un debut şcolar echilibrat, risc scăzut de părăsire a şcolii şi o conectare la educaţia şi învăţarea pe tot parcursul vieţii. În cadrul programului “Împreună cu copiii pentrun un debut şcolar de calitate – instrumente didactice pentru copiii din grupa pregătitoare”, cadrele didactice vor participa la un program de formare. Acest program va avea loc la Bucureşti şi vor participa cadrele Sorina Sav, Adela Grama, Olga Stoica, Laura Mare şi Hagymas Cristina. În etapa de pilotare se vor derula şi activităţi cu părinţii copiilor preşcolari şi şcolari din unităţile nominalizate.