Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inna a rămas fără voce la finalul unui concert: "Asta nu este un lucru bun pentru mine"

Publicat in Cancan, luni 6 august 2012 ·

Cântăreaţa s-a simţit extrem de bine pe scenă şi a ţinut să spună că la finalul concertului a rămas fără voce.

"Este extraordinar la TimiŞoara, foarte frumos, nu mai am voce. Asta nu este un lucru bun pentru mine, este un lucru bun pentru oameni, că aŞa îŞi dau seamă cât îi iubesc. Plec în Londra, unde pregătesc o surpriză, nu pot să va spun deocamdată. Eu aŞ spune, dar nu mă lasă echipă. Nu am timp de vacanŢă, vacanŢă mea e pe scena", a spus cântăreaŢa.

Artista nu a pierdut ocazia să explice, la scenă deschisă, de ce a ajuns să îŞi doneze onorariul primit în urma concentrului din centrul TimiŞoarei.

"Vreau să vă vorbesc puţin despre cazul ăsta, despre tot concertul meu de la Timişoara şi despre toate vorbele pe care presa le-a spus, adevărate sau mai puţin adevărate. Este adevărat că domnul primar m-a contactat, nu pe mine personal, echipa mea, şi m-a întrebat dacă vreau să fac un concert la Timişoara. S-a stabilit preţul, s-a negociat preţul, fiecare negociază, şi am acceptat, domnul primar a acceptat, iar voi aţi crezut de cuviinţă că suma de bani pe care eu urma să o primesc, nu că nu mi-ar fi trebuit mie, dar că ar fi trebuit altor oameni sau altor scopuri în mod special. Şi eu am citit ce aţi făcut voi pe Facebook acolo - am citit, să nu credeţi că nu citesc, citesc toate mesajele şi îmi place să ştiu părerile tuturor oamenilor -, am citit, am văzut şi sunt de acord cu voi", a spus cântăreaţa pe scenă conform EVZ.

Cântăreaţa s-a simţit extrem de bine pe scenă şi a ţinut să spună că la finalul concertului a rămas fără voce.

"Este extraordinar la TimiŞoara, foarte frumos, nu mai am voce. Asta nu este un lucru bun pentru mine, este un lucru bun pentru oameni, că aŞa îŞi dau seamă cât îi iubesc. Plec în Londra, unde pregătesc o surpriză, nu pot să va spun deocamdată. Eu aŞ spune, dar nu mă lasă echipă. Nu am timp de vacanŢă, va

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România, în optimile Euro-2024 de pe primul loc - Selecţionerul Slovaciei: România este o echipă puternică, îmi place cum joacă

News.ro acum 41 minute
Selecţionerul Slovaciei, Francesco Calzona, a declarat, miercuri seară, că România este o echipă puternică, subliniind că îi place stilul de joc abordat de tricolori. "Am vrut să câştigăm grupa şi ne-am descurcat bine în cea mai mare parte a meciulu

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Video Traficul a fost oprit pe Calea Victoriei. Suporterii români sărbătoresc în Piaţa Universităţii

Mediafax acum o ora
Pe Calea Victoriei, traficul a fost restricţionat pentru deplasarea suporterilor din Piaţa George Enescu în Piaţa Universităţii. În Piaţa Universităţii s-au adunat suporterii echipei naţionale de fotbal a României pentru a sărbători calificarea în o

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 3 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

România scoate egalul care ne trimite în optimi de pe primul loc al clasamentului grupei

Ziua News acum o ora
Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 8 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

UPDATE - CFR SA: Tren de călători defect la ieşire din staţia Fundulea / Traficul reluat pe un fir / Şase trenuri oprite

News.ro acum 2 ore
CFR anunţă, miercuri seară, că traficul feroviar este afectat, în zona Fundulea, din cauza unui tren defect. UPDATE: ”La ora 20.30 se reia circulaţia trenurilor pe firul 2, Săruleşti - Fundulea - Brăneşti, urmează şi redeschiderea firului 1”, a tra

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 7 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 10 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Ziua Drapelului Național, marcată și la Biblioteca Județeană Constanța

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi, pe 26 iunie 2024, România a sărbătorit Ziua Drapelului Național, un moment cu semnificație puternică și profundă, o ocazie de a ne uni și de a ne reafirma mândria, identitatea națională și apartenența la această frumoasă țară. Copiii înscr

Vremea

București
acum

26°
mie.

20°/33°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
Iasi
acum

24°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

19°
mie.

19°/25°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

22°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°