Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şefii ANAF rămân în arest. Curtea de apel a respins cele 21 de cereri de cercetare în stare de libertate

Publicat in Adevarul, marți 7 august 2012 ·

Curtea de Apel Bucureşti le-a respins, marţi, recursurile celor doi şefi ANAF, Nicuşor Drăgan şi Dan Stroe, în dosarul în care aceştia sunt cercetaţi pentru evaziune fiscală. Aceeaşi decizie a fost luată şi în cazurile a altor 17 persoane anchetate în acelaşi dosar.

Nicuşor Drăgan, director general adjunct al ANAF şi Dan Stroe, fost director de achiziţii în cadrul ANAF sunt cele mai mari nume care au fost arestaţi la data de 26 iulie în urma demarării unei anchete de amploare.

La aceeaşi dată, pe 26 iulie, Tribunalul Bucureşti a dispus emiterea unor mandate de arestare preventivă şi pentru Tudor Constantin, Vasile Petre, Mirela Doina Petrescu, Florin Ivănuş, Viorel Cazan, Ionel Petcu, Neculai Martaş, Stelian Vintilă, Marian Eduard Gusti, Mircea Rădină, Ionuţ Robert Chiripuş, Gabi Mircea Fertu, Marius Sorin Cune, Luca Galavotti, Alin Mihai Teodorescu, Emil Marius Cilibeanu şi Sorin Stuparu.

Decizia a fost contestată de cei 19 la Curtea de Apel Bucureşti, care marţi le-a respins recursurile, astfel că aceştia vor fi cercetaţi în continuare în stare de arest preventiv.

Un alt complet de judecată de la Tribunalul Bucureşti a emis, în 26 iulie, mandate de arestare preventivă pentru Octavian Grecu, zis "Butoane", ginerele senatorului Cezar Măgureanu, Sorin Găzdac, omul de afaceri de origine libaneză Nicole Saikaly, cunoscut în presa mondenă drept fostul iubit al Ginei Pistol, Daniel Niţu, director la firma acestuia, Cristian Valeriu Sava, Mădălina Elena Năipeanu, Nadia Păcală, Andrei Valentin Găzdac, Ştefan Aurel Drugă, Florin Bogdan Silinescu, Valeriu Muja, Doru Moale, Lili Florin Deliu, Marian Bordei, Bogdan Moise, Stelian Ficleanu, Marius Petrache, Svetlana Anton, Florin Mihai Dumitriu şi Valentin Rus.

În cazul ultimilor 20, instanţa se va pronunţa mâine, 8 august cu privire la menţinerea deciziei de arestare preventivă. Aceştia au co

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 26 minute
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 3 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 59 minute
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Norvegia: Un bărbat a fost arestat după un incident armat dintr-un mall din Oslo de sâmbătă

G4Media acum 50 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un suspect a fost arestat în Norvegia după ce sâmbătă s-au tras focuri de armă într-un centru comercial aglomerat din Oslo, a anunţat duminică poliţia, relatează agenția dpa, citată de Agerpres. Urmă

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 4 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 8 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 6 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Tenis de masă: Iulian Chiriţa, campion european U19 la dublu, Bujor şi Istrate – vicecampioni

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iulian Chiriţa şi colegul său portughez Tiago Abiodun au câştigat, duminică, aurul european la U19 dublu masculin, învingând în finală echipa tricoloră Dragoş Bujor/Robert Istrate, transmite News.ro.

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

27°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°