Cu ceva timp în urmă, un mentor făcător de bine m-a recomandat cuiva ce urma să facă parte din echipa de campanie a unui viitor competitor prezidenţial. Fiind de bună credinţă m-am întâlnit cu personajul, undeva, într-o casă nou nouţă, din Cartierul Latin.
Dintr-un reflex personal de siguranţă, fiind trecut prin multe, m-am jucat cu un dispozitiv ce depistează microfoanele ambientale. Camerele, cu mobilier ultramodern, erau pur şi simplu…infestate de dispozitive de ascultare adecvate scopului stabilit în locuri evident inaccesibile – muritorilor de rând.
Când i-am spus managerului respectiv – cu oarece background în presa postdecembristă – de insignifianta mea descoperire, acesta a roşit. Şi a schimbat vorba. A urmat o întâlnire în trei, unde am refuzat să mă supun intenţiilor managerului amintit – care dorea să apar doar când decide el şi să plec în acelaşi fel, când hotărăşte umila sa inteligenţă – participând la prima convobire cu beneficiarul coagulării unor cerebrali capabili de consultanţă de specialitate, la înalt nivel. Nu a fost să fie. Pentru că între intenţia competitorului în campania electorală şi intermediarul cu…ochi albaştri, era o distanţă ca între …Scylla si Caribda.
Pe vremea aceea mai eram un generos, cu ochii spre lumea de peste Ocean. La insistenţele managerului, am invitat la discuţii preliminare un istoric – primul care a şi înţeles cacealmaua imagologică -, un ex-şef de comunitate militară de informaţii – ce a fost al doilea semen care a observat capcana altui serviciu de intelligence – şi un şcolit într-o prestigioasă universitate americană.
Ultimii doi, pe trasee şi în zile diferite au şi fost primiţi , la cererea lor, la dialoguri, între patru ochi, cu actualul preşedinte interimar. Surpriza de proporţii a survenit când acesta, la puţin timp după aceea, a anunţat că a fost contactat de reprezentanţi ai lumii nevăzu