Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oamenii de afaceri către politicieni: „Încetaţi lupta până nu e prea târziu pentru economie!“

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 8 august 2012 · ·

Lipsa de predictabilitate şi surprizele precum insolvenţa Hidroelectrica, seceta sau deprecierea monedei naţionale au pus pe "hold" proiectele unor potenţiali investitori, iar slaba ab­sorbţie a fondurilor europene măreşte daunele cau­zate de lupta politică.

Oamenii de afaceri spun că şi-au făcut datoria şi au tras toate semnalele de alarmă care să-i facă pe politicieni să pună situaţia economică pe primul loc în agenda publică, pentru că altfel va fi prea târziu. "Este o demenţă totală ce se întâmplă pe scena politcă. Singurul semn bun pentru noi, oamenii de afaceri, este predictabilitatea şi constanţa, dar se pare că asistăm la o cafteală politică la drumul mare, care este de nesuportat", explică Radu Enache, proprietarul lanţului de hoteluri Continental Hotels, cu afaceri de 21 de milioane de euro. El spune că politicienii trebuie să găsească un compromis, iar cei care nu mai sunt acceptaţi "să se retragă, pentru că nu se sfârşeşte lumea fără ei".

Sorin Mîndruţescu, preşedintele AmCham (Camera de Comerţ Româno-Americană), spune că a fost surprins să afle că unii investitori şi-au pus proiectele în stand-by până la calmarea situaţiei politice. "Politicienii au primit toate avertismentele pe care puteau să le primească. Eu sunt plăcut surprins de unanimitatea vocii din mediul de afaceri din ultimele două luni, de când a început lupta politică, pentru că toată lumea, pe toate canalele, trage politicianul de mânecă. Politicul trebuie să coboare în realitate. În acest moment politicul nu are niciun contact cu realitatea economică, fiind orbit de lupta politică", adaugă Mîndruţescu.

Deşi nu este de părere că marile proiecte de investiţii s-ar face în perioade de vară, Florin Pogonaru, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), crede că proba interesantă pe care va trebui să o traverseze actuala clasă politică este cea legată de

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă: Cota unică nu şi-a încheiat aplicabilitatea în România. PNL o susţine în continuare

Mediafax acum o ora
„Cota unică nu şi-a încheiat aplicabilitatea în România. Acest regim de impozitare a ajutat masiv la dezvoltarea economiei noastre şi mai poate contribui la recuperarea decalajelor faţă de statele mai dezvoltate din vestul continentului. De aceea, P

BREAKING Banca Transilvania cumpără oficial BRD Pensii

G4Media acum 49 minute
Grupul Financiar BT, prin Banca Transilvania și BT Investments, a ajuns la un acord cu BRD-Groupe Societe Generale și Societe Generale Assurances pentru achiziția BRD Pensii (BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private), companie

UE adoptă un nou regim de sancţiuni împotriva Rusiei, pentru încălcări ale drepturilor omului şi acte de represiune

News.ro acum o ora
Comisia Europeană salută adoptarea de către Consiliu UE a unui nou regim de sancţiuni împotriva represiunii accelerate şi sistematice a drepturilor omului, a democraţiei şi a statului de drept de către autorităţile ruse. Acest nou regim oferă cadrul

Ordin de restricție pentru cei care își agresează verbal și fizic vecinii - lege adoptată de Parlament

HotNews acum 2 ore
Pedepsele pentru cei care își agresează fizic sau verbal vecinii vor fi înăsprite și va putea fi instituit ordin de restricție pentru agresori, conform unui proiect de lege care modifică Codul Penal, adoptat marți de Camera Deputaților. Modificările

Tancurile israeliene au ajuns în centrul oraşului Rafah

Mediafax acum 3 ore
Tancurile au fost văzute lângă moscheea al Awda, din zona centrală a oraşului Rafah, au declarat martorii pentru Reuters. În mai multe zone din oraş s-au dat lupte grele, au mai relatat martorii, potrivit Sky News. Operaţiunile la sol în Rafah au în

Generalul SRI Cristian Bizadea, adjunct al directorului SRI, s-a pensionat la 48 de ani

News.ro acum o ora
Generalul SRI Cristian Bizadea, adjunct al directorului SRI, s-a pensionat la 48 de ani. Conform unui răspuns al Biroului de presă al SRI pentru G4Media, Bizadea ”a încetat raporturile de serviciu cu instituţia, prin valorificarea dreptului la pensi

Se întoarce vremea rea Avertizare de cod galben de ploi pentru județul Constanța!

Ziua Constanta acum o ora
Localităţi din opt judeţe situate în Muntenia, Dobrogea, Oltenia şi Banat sunt vizate de noi avertizări nowcasting Cod galben de ploi abundente şi descărcări electrice, emise marţi de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Astfel, până la or

Irlanda, Spania şi Norvegia au recunoscut Palestina ca stat. Decizia are ca scop menținerea speranţei pentru pace

Ziua Constanta acum 2 ore
Norvegia a recunoscut oficial marţi Palestina ca stat, a anunţat guvernul într-un comunicat de presă, un demers coordonat cu Spania şi Irlanda. Ministrul norvegian de externe, Espen Barth Eide, a descris recunoaşterea de către ţara sa a statului pal

Raisa, fetița de doi ani din Dolj, a fost găsită moartă

Ziua Constanta acum 3 ore
Raisa, fetița de doi ani din Dolj care a dispărut ieri din fața casei unde se juca alături de mai mulți copii a fost găsită moartă pe câmp. Peste o sută de polițiști, pompieri și voluntari, inclusiv cu un elicopter, au participat în ultimele 24 de o

Calvarul prin care a trecut o fată de 13 ani. Copila, violată și șantajată de un bărbat de 50 de ani

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 50 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Olt pentru 24 de ore, fiind acuzat că a violat şi a şantajat o fată de 13 ani. ”În fapt, la data de 27 mai a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Caracal au fost sesizaţi de către o

Vremea

București
acum

22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/30°
Iasi
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

14°/21°
joi

13°/23°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

19°
mar.

13°/19°
mie.

13°/20°
joi

15°/21°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/19°
joi

14°/20°
vin.

12°/24°
Timisoara
acum

24°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

12°/25°
vin.

15°/26°