Până dă a pricepe Zegrean cine îl presează politic, e bine ca locuitorii din zona Vasile Lascăr să facă potere. După modelul locatarilor antitero, decembrie ’89, cu lopeţi, târnăcoape şi ciomege. În Comăniţa, pe străzile laterale, locatarii trebuie să rămână vigilenţi, zi şi noapte cu ochii holbaţi pe vila amiral. Cartier dichisit, case de viţă veche, vile superbe, încă simţi aerul boieriei Bucureştilor.
Case tocmai bune de manglit. Leite imobil din Mihăileanu. Să nu ne spună nimeni că nu e aşa: sediul lui Băse a fost ales strategic, ca foişor imobiliar. Vaporeanul care i-a prăduit pe francezi la Rouen, e cu ochiul pe ele. Îl trage aţa către aristocraţie ceva de speriat.
Razna pe străzile Comăniţa, Domniţa Ruxandra, Leonida... De vorbă cu locatari lucizi. O doamnă de bine mi-a dat dreptate. Parcă vede şi acum scena când Monica şi Neamţu republicanu’ zbierau de la geamul veceului locantei şI făceau cu mâna. „Aia doi, îmi şopteşte, nu se adresau celor cinşpe trecători, ci au dibuit terenul viran de la biserica Dichiu.“
Nefericiţii puseseră ochii pe teren şi urlau în extaz: E goool! Băseeee, e gol! „Noi, locatarii, povestea doamna, înţeleseserăm că dl Băsescu e gol, dar de fapt ăia urlau arătând spre curtea bisericii.“
Gaşca lui Băse a sleit cartierul. La orele opt şi cinsprezece din seară, străzile căzuseră răpuse de asfaltul încins şi de mitingistul suspendat. La prânz, când din creieri îţi iese fum, omul se caţără hăhăind pe gard şi bate câmpii despre treburi arzătoare ca Barca, Messi, Shakira, semn că un chil de cuburi de gheaţă la sticla de trei sferturi e cu totul insuficient.
La opt treizeci, maidanezii, patru la număr, leşinaţi, cu limbile atârnate se lipiseră de pereţii clădirilor cu piviniţă, le venea răcoare. Un slujbaş al bisericii uda locul pe care puseseră Neamţu şi Macovei ochii. Îl uda şi-l marc
