Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a afirmat, marți seară, că sunt semne că se fac presiuni asupra preşedintelui CC, menţionând că doreşte să discute cu acesta şi cu procurorul general.
El a menţionat că articolul 80 din Constituţie prevede obligaţia preşedintelui de a veghea la bunul mers al instituţiilor publice şi de a modera între puterile statului, între instituţii, între stat şi societate. Antonescu a precizat că el este, la acest moment, preşedinte al ţării, chiar dacă interimar.
"Cred că, în baza acestui articol, o să fac tot ce pot pentru a putea discuta şi cu preşedintele Curţii Constituţionale şi cu procurorul general, că ajungem la povestea Parchetului, să vedem care este realitatea, e de datoria noastră. Nu se poate ca un cetăţean care nu are nicio calitate oficială să iasă în fiecare seară în public să insulte, să ameninţe cu puşcăria, să spună ce trebuie să facă Evidenţa Populaţiei, ce trebuie să facă Ministerul de Interne, ce trebuie să facă Curtea Constituţională, pe cine trebuie să cheme Parchetul şi întâmplarea să facă să se întâmple aceste lucruri a doua zi. Deci aceasta este o chestiune de neacceptat", a spus Antonescu.
El a precizat că trebuie spus clar că există semne că se fac presiuni asupra preşedintelui CC.
"Avem semne că se fac presiuni asupra Curţii Constituţionale (...) asupra preşedintelui acestei instituţii cel puţin", a spus Antonescu, la Antena 3.
El a adăugat că îi cheamă "cu drag" pe ambasadorul SUA şi pe toţi cei interesaţi de soarta referendumului şi de respectarea legii şi a statului de drept în România, inclusiv pe comisarul european Viviane Reding, să vadă că se exercită presiuni asupra preşedintelui CC.
Antonescu a spus că va încerca să aibă o discuţie cu preşedintele CC, Augustin Zegrean. "Preşedintele CC este într-o situaţie delicată (...) Nu vreau să se înteţeleagă că fac eu presiuni