Să ne batem! Useliști contra băsiști și invers. Pentru ca favoritul să învingă trebuie îndeplinte câteva condiții: să fie iute de mână, repezit la vorbă, să controleze eficient instituțiile care pot să întoarcă orice realitate împotriva evidențelor, să se țină bine de scaun și de tribună, să facă dezvăluiri care să provoace breaking news după breaking news, să aducă leul la disperare, să acuze cu multă dăruire, să nu se lase intimidat de nici o televiziune, de nici un miting, de nici un procent. Se aude că totul e o făcătura și toți sunt plătiți. Unii de securiști dovediți, alții de securiști bănuiți. De aici sau de peste hotare. Toți au sponsori și toți sunt transparenți când vorbesc de sponsorii celorlalți. Nici vorbă de legi, de reguli, de Constituție, de bun simț, de promisiuni – făcute, apoi renegate, explicate pentru că, nu-i așa, relativizarea e o capcană, trebuie contextualizat ca să se poată retracta orice demisie, orice act publicat în Monitorul Oficial -, nici vorbă de onoare, camuflată dupa interesul național. Ura e un catalizator bine cosmetizat, în numele bunei credințe, a dragostei față de țară, dragoste care înseamnă eliberarea de sub jugul pușcăriabililor USL sau al mafioților PDL, dragostea de țară înseamnă să îl alungi dincolo de zidurile Cotroceniului între alte ziduri pe Băsescu sau să îl expulzezi pe Antonescu într-o bibliotecă mâncată de molii prin împrejurimile Vasluiului sau să îl trimiți pe Ponta în catacombele Academiei ca să își pună ghilimelele și să repare rușinea aruncată peste onorabilul titlu de doctor. Toți au motive să urască în numele binelui pentru țară. Cu forța, dar să fie binele meu, băsist sau uselist!
Privesc cu uimire câtă energie se consumă ca să explice unii că ceilalți sunt mai drepți, mai putin pătați, mai puțin interesați, mai puțin șantajabili și/sau corupți. Al meu, spune vecinul, a greșit mai puțin decât al