Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Erste cumpără o divizie a BNP Paribas din Ungaria

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 9 august 2012 ·

Subsidiara Erste Bank din Ungaria a semnat un acord pentru achiziţionarea diviziei de wealth management (administrare a averii) a BNP Paribas din Ungaria, a anunţat astăzi un oficial al băncii austriece, transmite Reuters. Sursa: ADRIAN PÎCLIŞAN

Tranzacţia, care ar urma să fie finalizată până la sfârşitul acestui an, acoperă gestionarea unor active în valoare de aproape 60 miliarde de forinţi (268 milioane de dolari).

Numărul clienţilor pe segmentul de private banking al Erste, bancă prezentă şi în România, ar urma să crească la 2.200, de la 1.800 în prezent.

"Acesta este un mesaj puternic către piaţă al angajamentului Erste faţă de Ungaria", a afirmat Radovan Jelasic, directorul Erste Bank Ungaria, care nu a dorit să precizeze valoarea tranzacţiei. Acesta apreciat că după finalizarea tranzacţiei, cota de piaţă a Erste pe segmentul de private banking va creşte de la 9 la 12%.

Tranzacţia urmează să fie supusă spre aprobare autorităţilor de reglementare din Ungaria.

Ungaria şi România au afectat câştigurile Erste

Mulţi ani băncile austriece au profitat de nivelul mai ridicat de creştere al Europei Centrale şi de Est dar avansul a încetinit în unele state din regiune din cauza efectelor crizei din zona euro. În special Ungaria şi România au afectat câştigurile Erste. Divizia Erste din Ungaria este afectată de condiţiile economice dificile din acestă ţară şi de noile taxe impuse sectorului bancar.

Directorul financiar al Erste, Manfred Wimmer, şi-a exprimat speranţa luna trecută că divizia Erste din Ungaria va reveni pe profit în 2014.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 56 minute
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 38 minute
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 2 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

AUR a aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) din Parlamentul European

News.ro acum 2 ore
Toţi cei şase europarlamentari AUR au aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR). „Ne-au cântat prohodul, dar s-au înşelat! Europarlamentarii AUR vor activa în cadrul Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), ce

Kievul anunţă semnarea ”într-un viitor apropiat” a unui Acord de Securitate cu Uniunea Europeană, după finalizarea unor negocieri

News.ro acum 2 ore
Preşedinţia ucraineană anunţă miercuri semnarea ”într-un viitor apropiat” a unui Acord de Securitate cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. ”Echipe de negociatori al

Măsuri urgente ASF propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie

Ziua Constanta acum 5 ore
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024 motivând că o astfel de măsură combate creşterea excesivă a preţurilor ce poate avea loc brusc, pe fondul dezechilibrelor din piaţă,

Aeronava TAROM care îi va duce pe sportivii români la Jocurile Olimpice, botezată Nadia Comăneci

Mediafax acum o ora
Aeronava cu numele „Nadia Comăneci” îi va duce pe sportivii români la Jocurile Olimpice de la Paris. Compania TAROM a schimbat denumirea avionului după ce a semnat un acord de utilizare a numelui. Procedura reprezintă o premieră pentru România.

Bugetul UE pentru 2025, de aproape 200 miliarde de euro, vizează consolidarea finanţării destinate priorităţilor Europei

G4Media acum 54 minute
Comisia Europeană a propus miercuri un buget anual al UE în valoare de 199,7 miliarde de euro pentru 2025. Bugetul va fi completat de plăţi estimate la 72 de miliarde de euro în cadrul NextGenerationEU. Acest pachet financiar substanţial va ajuta UE

Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar

News.ro acum 5 ore
Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a companiei Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar. 2 august 2024 a fost stability ca termen pentur înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra av

Polițist împușcat din greșeală cu arma din dotare în sediul unității. Era conștient când l-a preluat ambulanța

Ziare.com acum 6 ore
Un poliţist din Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin, s-a împuşcat accidental, miercuri, 19 iunie, cu arma din dotare, în zona piciorului. El a fost preluat de o ambulanţă şi dus de urgenţă la spital. ”În cursul zilei de astăzi, în jurul orei 13.0

Vremea

București
acum

32°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

28°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

25°
mie.

21°/26°
joi

21°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

28°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

31°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

20°/36°
sâm.

23°/39°