Foto: Bogdan Chesaru / Intact Images Deputatul PDL Silviu Prigoană a declarat, joi, pentru MEDIAFAX că a depus la instanţă o sesizare prin care a cerut emiterea unui ordin de protecţie a celor doi copii minori "pentru că aceştia au dispărut din casă şi nu s-au mai întors în 48 de ore", arătând că nu a cerut divorţ, custodie sau partaj.
Sesizarea lui Silviu Prigoană, care are ca obiect "ordonanţă preşedinţială ordin de protecţie", a fost înregistrată în 7 august la Judecătoria Sectorului 3, soţia deputatului PDL, Adriana Cristina Prigoană, având calitatea de pârât. Cauza are termen de judecată în 5 septembrie.
Silviu Prigoană a spus că în sesizarea depusă la Judecătoria Sectorului 3 cere să fie dispus un ordin de protecţie pentru cei doi copii minori ai lui, arătând totdată că a făcut şi plângere la poliţie.
"Aceasta este procedura legală în România", a precizat Silviu Prigoană.
Întrebat de ce a făcut aceste sesizări, Prigoană a răspuns că "au dispărut copiii din casă".
"Nu eram acasă. Am depus sesizările pentru că au dispărut copiii din casă, nu s-au mai întors în 48 de ore", a precizat Silviu Prigoană, care a arătat că aşa este noua lege ce reglementează protecţia copilului.
Prigoană a menţionat că nu a cerut divorţ, custodie sau partaj. Întrebat despre ce este vorba atunci, Prigoană a răspuns: "Despre nimic. Am făcut nişte lămuriri".
Cancan.ro a scris că Adriana Bahmuţeanu şi Silviu Prigoană divorţează, deputatul PDL reclamând că soţia sa a părăsit căminul conjugal.
Silviu şi Adriana Prigoană au împreună doi băieţi, Mihai Maximus şi Eduard Gabriel, născuţi în 2007 şi 2010.
Foto: Bogdan Chesaru / Intact Images Deputatul PDL Silviu Prigoană a declarat, joi, pentru MEDIAFAX că a depus la instanţă o sesizare prin care a cerut emiterea unui ordin de protecţie a celor doi copii