Constănţeanca e de părere că la Londra a fost mai matură ca la Atena. "Nu mai bună!"
Cătălina Ponor transmite aerul unui sportiv a cărui muncă a fost eficientă. A schimbat North Greenwich Arena cu pereţii răcoroşi ai Casei României, dar parcă încă păstrează concentrarea caracteristică unui campion. A scăpat medalia la bârnă ca şi cum ar fi pierdut un zmeu după ce sfoara i s-a rupt, dar a câştigat nu doar două medalii fabuloase, ţinând cont de întregul context, ci şi un respect incomensurabil. Pentru că nu şi-a reprimat instinctul şi a avut puterea să spună după concursul de la sol exact ce a nemulţumit-o.
Cătălina, aseară (n.r. - marţi seara) ai avut o reacţie, azi (n.r. - ieri) ţi-ai schimbat optica pentru ce s-a întâmplat după argintul de la sol. De ce?
N-a fost frumos să explic răbufnirea mea în plâns cu faptul că antrenorii nu m-au felicitat după finala de la sol şi vreau să îmi cer scuze faţă de dânşii. M-au felicitat după integralul de la sol, după ce am coborât de pe podium. Nu am ştiut motivul concret pentru care au plecat în grabă din sală şi asta m-a afectat, pentru că m-aş fi aşteptat să primesc nişte strângeri de mână.
Compar-o pe Cătălina din 2004 cu cea din 2012…
După eşecul pe care l-am avut la bârnă, am fost mulţumită de ceea ce am făcut apoi şi mă bucur că n-am venit degeaba aici la Londra. În afară de medalia mea de la sol, am ajutat şi echipa, chiar dăcă mi-aş fi dorit ca medalia să să fie mai strălucitoare. Acum mă simt mai matură din toate punctele de vedere, dar niciodată n-aş putea spune că aş fi fost mai bună ca la Atena. Ceea ce s-a întâmplat atunci s-a dovedit a fi o realizare imensă. Şi chiar şi aceasta e comparabilă cu performanţa de acum opt ani. Valoare îi conferă faptul că m-am întors după mulţi ani de pauză şi, într‑un an şi jumătate, am reuşit să urc din nou pe podium.
Cum de ai reuşit
