- Cultural - nr. 154 / 9 August, 2012 "Hai mai bine despre copilarie sa povestim, caci ea singura este vesela si nevinovata... Ce-i pasa copilului cand mama si tata se gandesc la neajunsurile vietii” (ION CREANGA) Am primit prima mangaiere a unei raze de soare "pe-un picior de plai” ardelenesc, am sorbit dintr-o "gura de rai” dorul de viata, rezistenta in lupta cu tot ce poate indura un om de-a lungul existentei sale si am primit in dar puterea de a sta vertical cand multe incercari cautau sa ma incovoaie. Toate acestea le-am dobandit din coltul acela de plai romanesc care este un sat numit Capusul de Campie, sat in care s-a nascut si marele carturar, corifeu al Scolii Ardelene, Petru Maior. Mare mi-a fost surpriza cand am descoperit acest lucru in anul intai de facultate, dar si mai mare mi-a fost bucuria cand, acum cativa ani, reintoarsa pe meleagurile natale, am vazut bustul marelui om in apropierea scolii din sat, iar scoala purtandu-i numele. In aceasta lume m-am nascut, dar devenirea mea ca om este legata de alta localitate, asezata pe cele doua maluri ale Muresului. Aici, la Ludus, caci despre el este vorba, am deschis aripile incercand sa cuprind lumea. Copilaria si o parte din tineretea mea sunt legate de acest oras. Nu pot sa nu ma gandesc cu dragoste si recunostinta la parintii care au dat dovada de multa intelepciune si de multa dragoste pentru copiii lor si, mai ales, pentru viitorul lor. Plecarea din satul in care ne-am nascut o datoram tatalui meu care a dorit ca fiicele lui sa mearga la o scoala mai buna decat cea dintr-un sat mic si neinsemnat. Apoi, cand eu aveam cincisprezece ani si sora mea nouasprezece, tata ne-a parasit, dar niciodata in casa nu s-a pus problema sa intrerupem scoala, sa ne angajam ca nu aveam cu ce ne intretine. Mama s-a zbatut si a hotarat ca noi trebuie sa ne urmam drumul in viata continuand scoala, eu liceul, iar sora mea