Potrivit calendarului popular al românilor, Probejenia este ultima zi în care se mai pot culege plante de leac: leuştean, usturoi, flori de muşetel, avrămeasă, busuioc, crenguţe de alun. Se spune că, începând de acum, plantele nu mai au putere tămăduitoare, "de la Obrejenie toate buruienile şi plantele dau înapoi, se veştejesc". Oamenii ţin sărbătoarea de frică să nu se usuce ca florile câmpului, iar fetele nu-şi spală părul de teamă că nu le va mai creşte, după cum nici iarba nu mai creşte până la primăvara ce vine. Culese în acest moment de prag între anotimpuri, după un anume ritual şi într-un cadru ceremonial foarte bine definit, aceste plante îşi sporesc puterea magică. Leuşteanul este o plantă apotropaică folosită împotriva ielelor, a strigoilor, a zburătorului, precum şi în descântecele de întoarcere a laptelui şi de îndepărtate a şarpelui. Este cea mai importantă plantă cultivată pe lângă casă, despre care se spune că de se întâmplă să fie furată, se usucă întreaga grădină. La rândul ei, creanga de alun este nelipsită din recuzita vrăjitoarelor, a descântătoarelor şi solomonarilor. Are puterea de a alunga şerpii şi duhurile necurate, de a lega gura lupului şi de a închega apa, fiind în stare "să scoată toată răutatea şi tot veninul din om afară". Tot cu o vergea de alun fetele mari îşi cheamă ursitul iar solomonarii, călare pe balauri, mână norii negri pe cer după bunul lor plac…

Sacralitatea, puterea tămăduitoare şi oraculară a plantelor a fost studiată şi transmisă din generaţie în generaţie. La rădăcinile unora dintre ele femeile lăsau ofrande în anumite momente ale anului, cu altele stăteau de vorbă, pe altele le invocau, convinse fiind că de fapt sunt nişte zâne, precum sânzienele şi avrămeasa. Aceste plante se culeg după reguli aparent neînţelese, neţinându-se seama întotdeauna de perioada în care ajung la maturitate, ci mai degrabă de anumit