Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bursele europene deschid in scadere, pe fondul rezultatelor slabe privind economia Chinei

Publicat in HotNews, vineri 10 august 2012 ·

Actiunile europene au scazut in deschiderea sedintelor de tranzactionare de vineri, dupa cinci zile de castiguri, pe fondul cifrelor mai slabe decat asteptarile privind comertul exterior al Chinei, relateaza Reuters.

BBC scrie ca exporturile Chinei au crescut in luna iulie doar cu 1% fata de aceeasi perioada a anului trecut, dupa ce in iunie acestea au avut o crestere anuala de 11.3%, pe fondul slabirii cererii de pe pietele cheie ale statului asiatic, precum Statele Unite si Uniunea Europeana. In acelasi timp, importurile s-au majorat cu 4,7%, fata de nivelul de 6,3% inregistrat in iunie, scotand in evidenta o posibila incetinire a consumului intern.

Analistii spun ca cifrele sub asteptari privind comertul exterior pot forta Beijingul sa introduca noi masuri de stimulare a cresterii economice.

Indicele FTSEurofirst 300 al principalelor actiuni europene a scazut cu 0,4% in deschidere, la 1.097,14 puncte, dupa ce joi se majorase aproape de cel mai ridicat nivel din 2012, de 1.109,18 puncte, pe 16 martie.

In plus, indicele Euro STOXX 50 a scazut cu 0,6%, la 2.421,55 puncte.

Conform AFP, bursa de la Paris a deschis in scadere vineri, la ora 07:02 GMT indicele CAC 40 avand un recul de 0,5%, la 3.439,29 puncte.

Indicele DAX al bursei din Frankfurt a pierdut 0,53%, la 6.927,71 puncte. Actiunile grupului ThyssenKrupp au reprezentat insa o exceptie pe piata germana, majorandu-se in deschiderea sedintei de tranzactionare cu 3%, dupa ce compania a publicat vineri un profit net surprinzator pentru trimestrul al treilea din anul fiscal 2011-2012, gratie vanzarii unor active.

Mai devreme, bursa din Tokyo inchisese cu o pierdere de 0,97% (sau 87,16 puncte), indicele Nikkei ajungand la 8.891,44 puncte, pe o piata pe care s-au tranzactionat 1,6 miliarde de actiuni.

Cursul monedei euro - un barom

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un tren care circula de la Praga la Budapesta s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia: cel puţin şase morţi şi cinci răniţi

Mediafax acum 5 ore
Cel puţin şase persoane au fost ucise şi alte cinci rănite după ce un tren de pasageri şi un autobuz s-au ciocnit la o trecere la nivel cu calea ferată din sudul Slovaciei, relatează The Guardian. Accidentul a avut loc imediat după ora 17:00 în apro

Prognoza meteo pentru Constanța, vineri, 28 iunie 2024

Ziua Constanta acum 9 ore
Mâine, 28 iunie 2024, în municipiul Constanța, soarele strălucește intens, oferind condiții meteo ideale pentru activități în aer liber. Temperatura este de aproximativ 28°C (82°F), cu o umiditate relativ scăzută de 49%. Vântul suflă cu o viteză de

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 10 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 10 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum 8 ore
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

CNAS: De la 1 iulie, vor fi disponibile noi servicii de depistare şi confirmare a unor boli grave

Mediafax acum 13 ore
Potrivit unui comunicat al CNAS, principala noutate a modificărilor şi completărilor Contractului-cadru care vor intra în vigoare de la 1 iulie va consta în introducerea de pachete de servicii de care pot beneficia persoanele asigurate şi neasigurat

Nicuşor Dan: Îmi doresc ca PNL să facă parte din majoritatea din Consiliul General / Primarul general va începe negocierile după ”o clarificare la nivel naţional a partidelor”

News.ro acum 8 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, joi seară, că în viitorul mandat îşi doreşte ca PNL să facă parte din majoritatea care se va constitui în cadrul Consiiliului General. El a precizat că nu a început discuţiile cu partidele care au

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum 8 ore
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei sesizează Curtea Constituţională cu privire la modificările aduse Legii cetăţeniei

News.ro acum 11 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie anunţă, joi, că Secţiile Unite, cu participare a 70 de judecători, au decis sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la modificările aduse Legii cetăţeniei, apreciind că încalcă mai multe prevederi din Constitu

Vremea

București
acum

20°
vin.

19°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

18°
vin.

18°/31°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

19°/34°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/31°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

17°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°