La sfârșitul lunii iulie, un tânăr de 30 de ani, din Târgu-Mureș, a fost agresat pe Calea Sighişoarei de către persoane necunoscute, care i-au sustras telefonul mobil, lanţul din aur de la gât şi suma de 200 lei, tânărul fiind internat la spital pentru investigaţii medicale.
În urma audierilor, polițiștii mureșeni au stabilit faptul că, în seara zilei de 28 iulie, tânărul s-a deplasat pe Calea Sighişoarei, unde a acostat o prostituată. În timp ce se afla cu aceasta pe un teren viran din apropiere, au apărut nişte persoane necunoscute, care l-au agresat şi i-au sustras bunurile, valoarea prejudiciului fiind de aproximativ 2.000 de lei.
Cercetările poliţiştilor au condus la identificarea suspecţilor, trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 22 și 35 de ani, alături de prosituata acostată de victimă, în vârstă de 20 ani. Împotriva acestora a fost luată măsura reţinerii pentru o perioada de 24 de ore, urmând ca apoi să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Mureş cu propunerea de arestare preventivă, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie.