Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sin, unitatea de măsură a slugărniciei

Publicat in Vocea Brailei, vineri 10 august 2012 ·

Propun ca, în funcţie de cât de slugarnici sunt, oamenii să fie notaţi cu note de la 1 la 10 pe scara Sin. Şi am zis că o botezăm Sin, în cinstea celei mai obediente persoane fizice din Brăila, pe numele ei Rodica Sin.

Astfel, un individ care obişnuieşte să îşi pupe şeful în cur chiar şi în somn, va fi notat cu 10 sini. La capătul opus, persoanele care doar au obiceiul de a-şi lăuda şeful că arată bine, că îi stă excelent rochia (costumul) şi a-i lua din când în când o scamă de pe bluză (sacou) vor primi doar 1 sin.

Economista de liceu Rodica Sin s-a ajuns, de câţiva ani. Din 2010 încoace, de când Spitalul Judeţean Brăila a intrat în subordinea CJ, adică a lui Bunea Stancu, madam Rodica Sin câştigă o căruţă de bani doar pentru faptul că are răbdare să privească impasibilă cum cea mai mare unitate spitalicească din oraş se duce dracului de suflet. Am înţeles că marele manager Rodica Sin (asta este funcţia pe care o ocupă în schema de personal de la Judeţean) are o leafă de 100 de milioane de lei vechi net. Pe praful ăsta de afară, nu-i rău deloc.

Vinerea trecută, madam Sin a obţinut un nou mandat de manager la Spitalul Judeţean. Hazliu este că ea a concurat de una SIN-gu-ră şi a obţinut o notă care miroase a măsluială cam de la Făurei: 9,90. Părerea mea este că madam Rodica Sin şi-a "corectat" singură lucrarea, dar ca să nu bată la ochi, să nu îi spună lumea medicală pe faţă că este nesimţită, şi-a tăiat singură 10 sutimi, astfel încât să iasă 9,90.

Că Rodica Sin este un fel de cârpă a lui Bunea Stancu nu mai miră pe nimeni. Dar să se înjosească de atâta amar de vreme, mi se pare de neconceput.

Propun ca, în funcţie de cât de slugarnici sunt, oamenii să fie notaţi cu note de la 1 la 10 pe scara Sin. Şi am zis că o botezăm Sin, în cinstea celei mai obediente persoane fizice din Brăila, pe numele ei Rodica Sin.

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 3 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 2 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum o ora
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 2 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum 5 ore
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Urs observat în centrul staţiunii Sinaia. Localnicii şi turiştii au primit mesaj RO-Alert

News.ro acum o ora
Un urs şi-a făcut apariţia, sâmbătă seară, în zona centrală a staţiunii Sinaia, iar autorităţile au transmis mesaj RO-Alert localnicilor şi turiştilor pentru a-i avertiza asupra pericolului.

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 5 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 6 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Vremea

București
acum

16°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

19°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

13°
dum.

13°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
mie.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°