Oamenii politici vin şi pleacă, unii mai repede, fără să lase urme vizibile în viaţa publică, alţii tîrziu şi abia după ce şi-au erodat capitalul de simpatie datorită căruia au ajuns în prim-plan. Aşa s-a întîmplat, în cele două decenii de regim democratic, cu Ion Iliescu, cu Nicolae Văcăroiu sau cu Adrian Năstase, figuri devenite atît de impopulare, încît păreau, la vremea lor, imposibil de dislocat din funcţiile pe care le ocupau. Exasperare, nemulţumire, revoltă, spaima că vom vedea reinstalate practicile vechiului regim comunist – acestea erau sentimentele noastre din 1992, 1996, 2000, 2004, 2009... Astăzi, cînd cel la adresa căruia se revarsă nemulţumirea şi furia populaţiei se numeşte Traian Băsescu, nimic esenţial nu pare să se fi schimbat în relaţia dintre cetăţeanul simplu şi reprezentantul cel mai înalt al Puterii politice. Avem, din nou, un om politic pe care să-l detestăm, împotriva căruia să acţionăm, pe care să-l considerăm responsabil de toate eşecurile societăţii şi ale sistemului politic şi pe care să-l dorim înlăturat cît mai repede de la putere. Nu aşa am funcţionat în ultimii douăzeci şi doi de ani? Nu am recurs, constant, la votul negativ (cu singura excepţie în 1996, cînd votul pentru Emil Constantinescu a fost unul pozitiv)? Ştim că, oricît de mari ar fi incertitudinea şi scandalul din această lungă vară fierbinte, zilele lui Traian Băsescu la Palatul Cotroceni sînt numărate: indiferent de decizia pe care o va lua Curtea Constituţională la sfîrşitul acestei luni, Traian Băsescu va fi istorie peste doi ani.

Se va modifica însă ceva fundamental în viaţa noastră politică odată cu ieşirea din scenă a preşedintelui-jucător? Vor fi viaţa noastră politică şi, mai ales, clasa noastră politică mult schimbate în bine? Mi-e greu să cred că răspunsul poate fi unul afirmativ. Şi nu pentru că aş fi pesimistă din fire, ci pentru că f