Lucian Bute, fostul campion mondial la profesionişti, a ales în 2005 să părăsească boxul amator. Şi-a dorit enorm să ajungă ca sportiv la Olimpiadă, dar nu a mai avut răbdare.
În ExCeL London, complexul care găzduieşte întrecerile de box, tenis de masă, haltere, taekwondo, scrimă, lupte, Lucian Bute e recunoscut la fiecare doi paşi. Mai întîi îl văd nişte canadieni, care au venit să susţină un luptător. "Lucian! Lucian Bute! O poză te rugăm!". Imediat în jurul românului se strîng cîteva zeci de interesaţi. Unii îşi aduc aminte de meciul cu Carl Froch. Gălăţeanul e amabil, face poze cu toţi, dă autografe.
Bute scapă cu greu din strînsoare şi-şi face loc în sectorul 302 al arenei de box. "Aici am găsit bilete pe internet. Le-am luat printr-o agenţie. Am plătit peste 600 de lire sterline", spune campionul mondial. E preocupat de ceea ce se întîmplă pe ring. Acum mai bine de zece ani, trăia şi el satisfacţiile boxului amator.
- Lucian, gala olimpică de la Londra ţi-a adus aminte de perioada de amator, în care luptai pentru România?
- Fireşte. Am trăit emoţii mari. Cînd am intrat în sală şi am văzut ringul, am simţit o răceală pe şira spinării. Nu ştiu cum să explic. Mi-am adus aminte de perioada de amatori, pe care o consider cea mai frumoasă din viaţa mea. Da, a fost mai frumos decît la profesionişti, deşi nu am avut mari rezultate.
"Jocurile m-au fascinat"
- Cum ţi se pare la Olimpiadă? Nu ai trăit emoţiile concursurilor ca sportiv.
- E ceva extraordinar. Mă bucur că am ales să vin la Londra să particip, chiar şi în calitate de spectator, la întrecerile olimpice. M-au fascinat, e ceva uluitor, de amploarea cărora nu-ţi poţi da seama decît trăind pe viu.
- De Anglia nu cred că-ţi aminteşti cu plăcere după meciul cu Froch, nu?
- Aşa e. Nu am cele mai frumoase amintiri de aici, dar Olimpiada nu are de a face cu Nottingh
