Comisarul României la EXPO 2012, Ferdinand Nagy, în calitate de preşedinte al Biroului Internaţional pentru Expoziţii, a condus sâmbătă, 11 august 2012, delegaţia oficială a organizaţiei cu ocazia Zilei speciale a BIE în cadrul expoziţiei internaţionale din Republica Coreea. La ceremonia oficială dedicată Biroului Internaţional pentru Expoziţii au mai participat secretarul general al BIE, Vincente Gonzales Loscertales, înalţi oficiali ai BIE, preşedintele Comitetului de Organizare al EXPO 2012, Kang Dong Seok, comisarul EXPO 2012, Lee Joon Hee, primarul oraşului Yeosu, Kim Chung-Seong, şi alte oficialităţi locale. Preşedintele BIE şi comisar al României la EXPO 2012, Ferdinand Nagy, a susţinut o intervenţie în cadrul ceremoniei oficiale, prin care a evidenţiat importanţa evenimentelor desfăşurate sub egida BIE şi a mulţumit autorităţilor coreene pentru excelenta desfăşurare a EXPO 2012. „Privind înapoi, din momentul în care Republica Coreea a demarat neobositele sale eforturi pentru acest proiect şi ajungând în acest punct - cu mai puţin de 24 de ore până la final - putem recunoaşte, în mod simbolic, cele trei valori fundamentale ale BIE reflectându-se în fiecare etapă a acestui minunat proiect EXPO din Yeosu - încredere, solidaritate şi progres", a declarat comisarul Ferdinand Nagy în cadrul intervenţiei sale oficiale. Preşedintele BIE, Ferdinand Nagy, a subliniat că adevărata moştenire a acestei expoziţii constă în conştientizarea faptului că expoziţiile mondiale şi internaţionale înseamnă progres şi dezvoltare, obţinute prin încredere şi solidaritate la nivel naţional şi multilateral. „În ultimii ani, BIE a progresat continuu ca organizaţie, reuşind să atragă noi membri şi desemnând ţări care au găzduit cu succes importante evenimente expoziţionale. Cu toate acestea, avem înaintea noastră, în continuare, un drum lung de parcurs pentru dezvoltarea mişcării expoziţi