Marele premiu al Festivalului Anonimul 2012 a fost decernat sâmbătă seară în cadrul Galei de închidere a celei de-a IX-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Independent Anonimul peliculei de lungmetraj ‘Toată lumea din familia noastră’, în regia lui Radu Jude.
Trofeul Anonimul, în valoare de 3.000 de dolari, a fost acordat în baza voturilor exprimate de publicul prezent la festival, informează organizatorii într-un comunicat transmis Agerpres. Pelicula ‘Toată lumea din familia noastră’ tratează cu umor povestea tristă a unui tată şi a fiicei lui, care vor să petreacă împreună o vacanţă ca-n rai, dar sunt prinşi în iadul relaţiilor de familie de pe pământ. Filmul îi are în rolurile principale pe Şerban Pavlu, Sofia Nicolaescu, Mihaela Sîrbu şi Gabriel Spahiu, cu participarea extraordinară a actorilor Tamara Buciuceanu-Botez, Stela Popescu şi Alexandru Arşinel.
Lungmetrajul lui Radu Jude a avut premiera la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin de anul acesta.
La secţiunea scurtmetraj a festivalului au fost acordate premiile pentru Cel mai bun scurtmetraj de animaţie, câştigat de filmul ‘Ţipătul’, în regia lui Sebastian Cosor, premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj de ficţiune – decernat peliculei ‘Pui, cartofi prăjiţi şi o cola’, în regia lui Emanuel Pârvu, Premiul Ovidiu Bose Paştină, oferit de fundaţia Anonimul, pentru filmul ‘Fulgenzio’, în regia lui Aldo Iuliano.Premiile acordate exclusiv pe baza voturilor publicului au fost fiecare în valoare de 1.000 de dolari.
Marele premiu al Festivalului Anonimul 2012 a fost decernat sâmbătă seară în cadrul Galei de închidere a celei de-a IX-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Independent Anonimul peliculei de lungmetraj ‘Toată lumea din familia noastră’, în regia lui Radu Jude.
Trofeul Anonimul, în valoare de 3.000 de dolari, a fost acordat în baza voturilor exprimate