Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Germania nu crede că Spania are nevoie de bani din Fondul de salvare

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 12 august 2012 ·

Ministrul german de externe, Guido Westerwelle, nu crede că Spania are nevoie de ajutor din partea Fondului european de salvare, potrivit unui interviu publicat de Bild am Sonntag, scrie AFP, preluată de Agerpres. Sursa: Reuters

În legătură cu acest subiect, şeful diplomaţiei de la Berlin şi-a manifestat încrederea, subliniind că "guvernul spaniol şi premierul (Mariano) Rajoy dau dovadă de o serioasă hotărâre în punerea în practică a reformelor. Din acest motiv, sunt optimist".

"Consider că Spania este o ţară foarte puternică cu o economie solidă", a adăugat el.

Zona euro a aprobat la jumătatea lunii iulie un plan de ajutorare a băncilor spaniole a cărui valoare ajunge până la 100 de miliarde de euro.

În schimb, a impus Madridului condiţii stricte ce se concentrează asupra sectorului financiar. Spania trebuie, de asemenea, să-şi respecte angajamentele pentru corectarea până în 2014 a uriaşului său deficit şi să aplice recomandările Comisiei Europene în problemele economice.

CITIȚI ȘI:

Spania e pe marginea prăpastiei. Salvarea ei costă cât PIB-ul României pe trei ani

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Novak Djokovic s-a retras de la Roland Garros din cauza unei accidentări! Cine va fi noul lider mondial

Ziua Constanta acum 5 ore
Tenismanul sârb Novak Djokovic, deţinătorul titlului, s-a retras de la Roland Garros din cauza unei accidentări la genunchiul drept. Anunțul a fost făcut de organizatorii turneului de Mare Şlem din capitala Franţei, scrie presa internaţională citată

Cod roşu de vijelie şi grindină de mari dimensiuni, în judeţul Brăila

News.ro acum 2 ore
Zece localităţi din judeţul Brăila se află, marţi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu descărcări electrice şi grindină de mari dimensiuni. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de tip nowcasting Cod roşu, valabi

Încăierare în Parlamentul turc după destituirea unui primar prokurd

News.ro acum 2 ore
Destituirea luni a unui primar prokurd, în sud-estul Turciei, continua să provoace marţi tensiuni în ţară prin manifestaţii în regiunea respectivă şi o încăierare între deputaţi în Parlament, la Ankara, relatează AFP. Potrivit unor martori, mai mult

Franța are deja instructori care lucrează în Ucraina, a afirmat șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov. "Ei reprezintă o ţintă legitimă a forţelor noastre armate"

Ziare.com acum 2 ore
Aflat într-un turneu în Africa, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat marți, 4 iunie, că Franța are deja instructori care "lucrează în Ucraina" şi dă asigurări că prezenţa lor în această ţară "este confirmată prin destul de multe fapte"

Israelul semnează un acord cu SUA pentru cumpărarea a încă 25 de avioane de luptă F-35 pentru 3 miliarde de dolari

Mediafax acum 2 ore
Ministerul israelian al Apărării a semnat oficial marţi un acord cu Statele Unite pentru achiziţionarea unei a treia escadrile de avioane de luptă F-35. Acordul include 25 de avioane de luptă construite de Lockheed Martin, în valoare de trei miliard

UPDATE - România a remizat cu Bulgaria, scor 0-0, în penultimul meci amical înainte de Euro-2024

News.ro acum o ora
Echipa României încheiat la egalitate, scor 0-0, cu naţionala Bulgariei, în penultimul susţinut de tricolori înainte de Euro-2024, marţi, pe Stadionul Steaua. În minutul 51, Dennis Man a ratat o lovitură de la 11 metri acordată după un fault asupra

Nicuşor Dan a depus plângere penală în cazul documentului privind presupusa colaborare cu Securitatea

Mediafax acum 5 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a depus plângere după ce în spaţiul public a apărut un document potrivit căruia acesta ar fi colaborat Securitatea. Nicuşor Dan a depus plângere penală pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în

Predoiu, despre ancheta în dosarul de trafic de migranţi în care sunt implicaţi angajaţi ai MAI: Această acţiune demonstrează faptul că nu tolerăm niciun caz de corupţie, indiferent unde îl identificăm

News.ro acum 5 ore
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a afirmat, în legătură cu ancheta în dosarul de trafic de migranţi în care sunt implicaţi foşti şi actuali angajaţi ai MAI, că se încadrează în politica de ”toleranţă zero la corupţie şi de curăţenie generală î

Mama lui Vlad Pascu scapă și de controlul judiciar / Decizia nu este definitivă

G4Media acum 5 ore
Miruna Pascu, mama lui Vlad Pascu, care în vara 2023, fiind drogat, a produs un accident în stațiunea 2 Mai în care au murit doi tineri, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată marți de Tribunalul București, dar nu este definitivă

Marius Tucă Show începe miercuri, 5 iunie, de la ora 19.20, live pe gândul.ro. Invitați: Dragoș Ciobotaru și Valentin Resmeriță

Gandul acum 2 ore
Invitații zilei sunt Dragoș Ciobotaru și Valentin Resmeriță, politicieni. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

20°
mie.

18°/29°
joi

20°/31°
vin.

19°/32°
sâm.

21°/32°
Iasi
acum

19°
mie.

16°/26°
joi

16°/27°
vin.

18°/30°
sâm.

17°/30°
Constanta
acum

18°
mie.

18°/27°
joi

20°/24°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

14°/23°
joi

14°/25°
vin.

16°/26°
sâm.

16°/27°
Timisoara
acum

16°
mie.

14°/26°
joi

16°/28°
vin.

17°/31°
sâm.

19°/32°