Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mircea Mariş a făcut clacă la secerat

Publicat in Zi de zi - Mures, duminică 12 august 2012 ·

Comuna Suseni a fost reprezentată cu cinste la Festivalul de la Răstoliţa cu produse tradiţionale, obiceiurile specifice localităţii, dansuri populare din Suseni şi Luieriu, cu un solist cu potenţial Adrian Romanică, un primar nou în persoana lui Mircea Mariş şi a viceprimarului Mihai Morar.

Datorită ponderii populatiei maghiare, din standul comunei Suseni nu au lipsit nici tradiţiile şi obiceiurile acestora. Printre obiectele de artă tradiţională expuse în stand vizitatorii au putut admira porturi populare româneşti şi maghiare, cherci, pat ţărănesc, coveica de făcut pâinea, aparat de tors lâna, broderie cusută, draperii, ştergare, prosoape, o balanţă de măsură, covata şi chiar un leagăn, toate obiectele aduse la Răstoliţa de la muzeul satului din localitatea Luieriul, colectate de la bătrânii satului. “Avem acolo un muzeu care momentan nu este prea bine pus la punct ca şi structură dar pe care vrem să îl extindem şi să facem o campanie de reciclare a obiectelor de artă din comună până mai avem lua de la cine”, a declarat primarul Mircea Mariș.

Din staff-ul de prezentare a standului comunei Suseni au făcut parte artistul sculptor Mihail Moldovan, în domeniul curelăriei Racz Csaba, la capitolul gastronomie Agneta şi Stelian şi de sectorul muzical a răspuns solistul de muzică populară Andrei Romanică. Comuna Suseni a avut reprezentanţi apreciaţi şi pe scena festivalului nu doar în satul alegoric, sâmbătă prin Ansamblul Folcloric Biborkacare a prezentat dansuri maghiare de pe Valea Mureşului şi o suită de dansuri româneşti de pe Valea Mureşului şi un joc bătrânesc din Voievodeni, iar în ultima zi a festivalului au mai urcat pe scenă solistul Andrei Romanica şi Grupul Local de la Luieriul compus din femei şi tineri care şi-au ales dintre obiceiurile legate de muncile agricole să prezinte obiceiul pe scena din satul alegoric din Răstoliţa

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 20 minute
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 3 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum 5 ore
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum o ora
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Marcel Ciolacu a ajuns la Frankfurt: Succes, băieţi, astăzi ne calificăm

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu se află miercuri în Germania. Prim-ministrul a mers la Frankfurt pentru a asista la partida naţionalei de fotbal a României. Succes, băieţi, astăzi ne calificăm, a transmis Ciolacu.

Ceremonial militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a celebra Ziua Drapelului Național al României

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 26 iunie 2024, Mihai Huleni, vicepreședinte al Consiliului Judeţean Tulcea, și Ștefan Coman, consilier al președintelui Consiliului Județean, Horia Teodorescu, au participat la ceremonialul militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a cel

Băuturile alcoolice și tutunul vor putea fi cumpărate doar cu buletinul. Ce amenzi primesc comercianții care nu verifică vârsta clienților

Ziare.com acum 2 ore
Proiectul de lege care prevede că vânzătorii de băuturi alcoolice și produse din tutun trebuie să ceară buletinul fiecărui client pentru a verifica vârsta a fost adoptat de Camera Deputaților miercuri, 26 iunie. Vânzătorii din unităţile comerciale ş

Elena Lasconi îşi va depune candidatura pentru alegerile prezidenţiale: „Voi câştiga”

Adevarul acum 52 minute
Noul preşedinte al USR, Elena Lasconi, a anunţat, miercuri, că îşi va depune candidatura pentru alegerile prezidenţiale din acest an. Primărița municipiului Câmpulung Muscel crede că dacă va fi votată să ajungă în turul al doilea al alegerilor din t

Cod portocaliu de averse, vijelie şi grindină în vestul ţării

Mediafax acum 40 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că în vestul ţării urmează o perioadă cu averse, vijelie şi grindină. ANM a emis cod portocaliu.

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/32°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

29°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
mie.

18°/30°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

30°
mie.

19°/30°
joi

18°/31°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/32°