Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Management profesionist la CE Oltenia

Publicat in Impact in Gorj, marți 14 august 2012 ·

Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a promis delegaţiei FMI că până la sfârşitul lunii septembrie CE Oltenia va avea implementat management profesionist. Declaraţiile lui Chiţoiu vin după ce, la începutul lunii mai, chiar premierul Victor Ponta anunţa că vrea management privat la această companie, iar sediul să se mute de la Turceni la Târgu-Jiu.

Şeful Guvernului, Victor Ponta, a declarat la Târgu-Jiu, că nu vor mai exista numiri pe criterii politice la noua entitate economica, ci management privat. În prezent, despre demersurile făcute pentru implementarea managementului privat la fostele complexuri energetice de către fosta guvernare, nu se mai aude nimic şi asta pentru că acum, există CE Oltenia. În martie, se vorbea chiar de selectarea unei firme de head hunting Egon Zehnder pentru Hidroelectrica, în timp ce firma de recrutare a managerilor pentru Electrica Furnizare şi Complexul Energetic Oltenia urma să fie selectată după această lună. „Lista scurtă, cuprinzând propunerile de directori generali, va fi realizată până la 30 aprilie 2012 pentru Hidroelectrica, Oltchim şi Romarm şi până la 15 mai 2012 pentru Electrica Furnizare şi Complexul Oltenia. Numirea directorilor generali de către consiliile de administraţie ale companiilor va fi efectuată imediat după lista scurtă”, se arată în documentul guvernamental citat de Mediafax pe 29 martie a.c. Cu ceva timp în urmă au apărut informaţii cum că Complexul Energetic Oltenia ar fi fost scos de pe lista companiilor cu manager privat. Printre companiile pentru care s-a reluat licitaţia, în vederea desemnării managerului privat, nu s-a regăsit CE Oltenia, cu toate că entitatea urma să fie condusă de o astfel de persoană. A fost contractată o firmă, însă, nu se mai ştie nimic.

Pisc s-a plâns la FMI

În urmă cu câteva zile, reprezentanţii Blocului Naţional Sindical şi Cartel Alfa s-au plâns delegaţiei FM

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România!

Ziua Constanta acum o ora
Un cutremur slab cu magnitudinea 3,1 s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, la ora locală 1:20, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (I

UPDATE - Un nou termen în dosarul accidentului de la 2 Mai, la Judecătoria Mangalia. Dosarul, preluat de o altă judecătoare / Familia şi prietenii tânărului ucis au venit cu tricouri cu imaginea lui şi cu mesajul „Îţi vom face dreptate”

News.ro acum 27 minute
Un nou termen în dosarul accidentului de la 2 Mai, în care Vlad Pascu este judecat după ce, aflându-se sub influenţa drogurilor, a provocat un accident soldat cu uciderea a doi tineri, a fost programat, joi, la Judecătoria Mangalia. Dosarul a fost p

Cinci oameni au murit și alți 50 au fost răniți după ce o scenă s-a prăbușit la un eveniment de campanie electorală în Mexic

HotNews acum o ora
Cinci persoane au murit miercuri seara (22 mai) în statul mexican Nuevo Leon, din nordul Mexicului, după ce o scenă s-a prăbușit la un eveniment de campanie pentru partidul Mișcarea cetățenească, a declarat guvernatorul statului. Politia se afla in

Doi răniţi după un accident între un trailer cu maşini şi un camion de marfă

Press Alert acum 49 minute
< p> Două persoane au fost rănite, joi dimineața, într-un accident între un trailer care transporta mașini și un camion de marfă, pe DN 6, în zona localității Armeniș, județul Caraș-Severin. Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al

Iran: Preşedintele Raisi înmormântat joi în oraşul-sfânt Mashdad

HotNews acum 3 ore
Preşedintele iranian Ebrahim Raisi, decedat luni într-un accident de elicopter, urmează să fie înmormântat joi seară la Mashhad, oraşul său natal, după două zile de ceremonii funerare care au mobilizat sute de mii de susţinători ai Republicii Islami

Poliţia franceză va rămâne în Noua Caledonie cât timp va fi necesar, anunţă Macron care a ajuns în teritoriul de peste mări afectat de revolte

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Emmanuel Macron a promis că forţele de poliţie franceze vor rămâne "atât timp cât va fi necesar" în Noua Caledonie, la sosirea sa în teritoriul francez din Pacific, afectat de revolte, relatează BBC. Emmanuel Macron a declarat că forţa

Vremea la Constanța, joi, 23 mai 2024

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 23 mai 2024, la Constanța, temperaturile se vor menține în jurul valorii de 20°C. Umiditatea relativă a aerului este de 75%, iar șansele de precipitații sunt de 0%. Vântul va sufla cu o viteză de 16 km/h, contribuind la o zi destul de plăcut

Liderul cecen Ramzan Kadyrov s-a întâlnit cu Vladimir Putin și i-a oferit "zeci de mii de soldați", care să lupte în Ucraina

Ziare.com acum 2 ore
Liderul cecen Ramzan Kadyrov a declarat joi dimineaţă că s-a întâlnit cu preşedintele Vladimir Putin la Kremlin şi s-a oferit să trimită mai mulţi luptători pentru a ajuta Moscova în conflictul său de peste doi ani din Ucraina, relatează Reuters. Ka

Amazon intenţionează să ofere o versiune modernizată cu AI a serviciului de asistenţă vocală Alexa şi un abonament lunar

News.ro acum 2 ore
Amazon îşi actualizează asistentul vocal Alexa vechi de un deceniu cu inteligenţă artificială generativă şi intenţionează să perceapă o taxă lunară de abonament pentru a compensa costul tehnologiei, potrivit persoanelor care cunosc planurile Amazon,

Familiile unor femei ostatice israeliene publică imagini explicite din timpul răpirii lor, pentru a pune presiune asupra lui Netanyahu - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Familiile a şapte femei soldat israeliene care au fost capturate de Hamas în timpul atacurilor din 7 octombrie 2023 au publicat imagini explicite ale răpirii lor, pentru a pune presiune asupra guvernului premierului Benjamin Netanyahu ca să asigure

Vremea

București
acum

15°
joi

14°/18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

23°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

19°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

16°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°