„Toate aici sunt în funcţie de politică. Aceasta numai primează. Dacă am avea o organizaţie de bresle, de sindicate, o muncitorime conştientă şi un patronat unit şi puternic, politica nu ar putea avea nici capricii, nici variaţii imprevizibile. Ea ar fi servitoarea docilă a economiei. Cum însă economia e o creaţie artificială a statului - adică a politicii -, cum orice întreprindere nu poate trăi autonom, nu poate supravieţui dacă n-are tarife, concesii, monopoluri ori chiar «afaceri» de la stat, politica îşi poate permite orice evoluţie, orice iniţiativă (...). Răul cel mare, plaga primordială de care suferă astăzi ţara noastră, e instabilitatea vieţii publice, nesiguranţa zilei de mâine, imprevizibilitatea pentru orice ipoteză, oricât de logică şi de rezonabilă ar fi ea. Nu se poate clădi permanent pe nimic. Abia angajată într-o direcţie, viaţa publică se opreşte brusc, ca să o ia pe o cale exact opusă. O lege a fost votată? Peste două luni, guvernul care a propus-o cade, vine altul şi legiferează în sens invers (...). Surprizele acestea obosesc teribil cordul naţiunii. O dezorientare penibilă, o nesiguranţă dementă, o neurastenie generală paralizează forţele noastre (...). Întreaga muncă naţională e ocupată să umple zadarnic un butoi al Danaidelor. Totul se pierde printr-o serie de găuri care absorb în van orice sforţare."
Scrise în 1935, rândurile lui Mihai Ralea (eseul „Stabilitate", apărut în colecţia „Fenomenul românesc") îşi păstrează, din păcate, actualitatea.
La 3 noiembrie 2011, preşedintele Traian Băsescu făcea o declaraţie programatică. Aceasta privea direcţia pe care trebuia să o urmeze România în perioada postausteritate, după tăierile de salarii şi majorarea TVA în 2010.
„România are resurse interne de creştere şi acestea sunt în mod deosebit în zona de energie (...), sectorul de transporturi şi, nu în ultimul rând, o optimizare a