Începând de astăzi și până la sfârșitul lunii, bazinul olimpic acoperit cu balon presostatic, din incinta Complexului de Agrement şi Sport „Mureşul” (Weekend), va fi închis.
În această perioadă va fi efectuată dezinfecţia anuală şi vor fi executate lucrări de reparaţii curente, precum şi revizia echipamentului de recirculare şi reciclare a apei din bazin.
Balonul presoprotector, investiţie ce se cifrează la suma de 700.000 de lei, va asigura utilizarea bazinului în sezonul rece, vara urmând a fi descoperit prin plierea balonului. Conform deciziei consilierilor locali municipali, copiii de la şcolile şi grădiniţele din oraş care doresc să urmeze cursuri de înot, vor beneficia de unele facilităţi, atât în privinţa taxelor cât şi a transportului.
Sezonul estival la Complexul de Agrement Mureşul, cunoscut ca "Weekend", a fost deschis oficial în data de 29 aprilie. Complexul deţine un bazin olimpic acoperit, un bazin de înot pentru adulţi (cu o adâncime de 1,80 metri), unul de înot pentru începători (cu o adâncime de 1,20 metri), un bazin cu tobogan, pentru copii şi încă unul, de dimensiuni reduse, destinat copiilor cu vârsta sub 5 ani. În plus, Weekend-ul le oferă vizitatorilor posibilitatea de a vâsli în bazinul de bărci.