Conducerea combinatului Azomureş Târgu-Mureş, a anunţat, ieri, încheierea reviziei generale şi reluarea producţiei de îngrăşăminte la cote normale pentru platforma chimică.
Astfel, după 30 de zile în care toate instalaţiile au fost supuse unor revizii generale. Activitatea de producţie a fost reluată treptat, urmând ca în perioada următoare să se ajungă treptat la capacitatea optimă de producţie a diferitelor sortimente de îngrăşăminte pentru agricultură, pentru a putea asigura cererea de pe piaţa internă şi externă. “A fost un efort deosebit pentru angajaţii Azomureş, care în cele 30 de zile au reuşit să ducă la capăt un plan ambiţios din punct de vedere tehnic, ceea ce ne va permite un flux de producţie continuu de acum încolo. De asemenea, revizia generală a însemnat o mobilizare logistică consistentă şi din partea unor companii terţe care au adus la Târgu-Mureş aproximativ o mie de persoane. A fost ca o repetiţie generală pentru ceea ce va urma, conform planului de investiţii anunţat de Ameropa pentru platforma Azomureş”, a declarat Mihai Aniţei, director general Azomureş.
Compania elveţiană Ameropa a anunţat, la momentul preluării combinatului Azomureş, că în următorii patru ani va investi în retehnologizarea instalaţiilor de pe platforma Azomureş peste 200 de milioane de dolari.
Azomureş Târgu-Mureş este principalul producător de îngrăşăminte chimice din România. Anual Azomureş produce minim 1,2 milioane de tone de îngrăşăminte şi are în medie 2.600 de angajaţi. Produsele Azomureş ajung la producători agricoli din Europa, Africa, China şi Statele Unite.
Fondată în 1948, companie Ameropa este un trader internaţional de cereale şi îngrăşăminte, cu capital privat elveţian, acoperind pieţe tradiţionale cum ar fi Statele Unite, America de Sud, Europa, Asia şi Australia, precum şi pieţe emergent