Contractele de achiziţie la preţuri mult supraevaluate, care au înjumătăţit profi tul companiei în ultimii trei ani, au fost negociate şi parafate de oameni angajaţi ilegal de Gheorghe Benea, fostul manager Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
Imediat după ce a preluat Loteria, în februarie 2009, Gheorghe Benea a angajat mai multe persoane în cadrul companiei prin încălcarea flagrantă a regulamentului Loteriei, care avea prevederi clare cu privire la selectarea, recrutarea şi angajarea personalului, menţionează inspectorii Curţii de Conturi într-un raport de control. Potrivit acestora, Benea a aprobat cererile de angajare chiar în ziua depunerii lor, menţionând pe unele dintre acestea postul pe care urmau să-l ocupe respectivii, inclusiv data începerii activităţii.
În alte situaţii, concursurile/ examinările au fost organizate la cererea solicitanţilor şi nu la iniţiativa Loteriei, în funcţie de posturile vacante, aşa cum cere regulamentul. Inspectorii au descoperit cazuri în care solicitanţii au depus cereri de angajare şi în aceeaşi zi s-a constituit comisia de examinare.
A doua zi, aceştia îşi începeau activitatea în cadrul companiei. Potrivit regulamentului Loteriei, toate angajările trebuiau să se facă prin concurs sau examen, iar condiţiile de organizare trebuiau să fie anunţate în presă cu cel puţin 15 zile înainte de data de desfăşurare a concursului, care avea trei probe: selectarea dosarelor candidaţilor, proba scrisă şi interviul. Niciuna dintre acestea nu au fost respectate în cazul angajărilor făcute de Benea, susţin inspectorii CRC.
Pilele preşedintelui au ajuns rapid şefi
Unul din oamenii cheie ai lui Benea a fost Remus Leonard Lăzăreanu, cel care a tăiat şi spânzurat la departamentul Achiziţii Publice, Contractări, Derulare Contracte. El a venit la Loterie pe 15 aprilie 2009, a depus o cerere de angajare direct preşedintelui Benea, care