După cum se ştie, între 7 şi 9 septembrie Câmpulung Muscel va fi Capitala Rockului, pe Stadionul Municipal din localitate urmând să se desfăşoare o nouă ediţie a festivalului concurs Posada Rock. Cele optsprezece trupe calificate în finală (din Bucureşti, Timişoara, Arad, Sibiu, Braşov, Cluj, Alba Iulia şI Câmpulung Muscel) vor lupta pentru patru disticţii: Marele Premiu Posada Rock, Premiul I, II şI III. Câştigătorii concursului vor fi premiaţi cu vouchere, în valoare totală de 2000 de euro, oferite de M&C Musical Instruments Distributor, pentru achiziţia de instrumente sau accesorii muzicale.
ÎN FINALA GBOB
Se vor mai acorda vouchere pentru o şedinţă foto profesională, în valoare totală de 1500 euro, oferite de Art Photo Studio iar trupele care vor câştiga Marele Premiu şI Premiul I vor dobândi şi dreptul de a participa la finala naţională GBOB 2012.
Important: astăzi (până la ora 24.00) este ultima zi când formaţiile calificate în finală trebuie să transmită, la posadarock2012@gmail.com, raiderul tehnic, stage plot-ul, numărul de persoane participante, diverse. În rândurile ce urmează vă prezentăm programul recitalurilor de la Posada Rock 2012, pe zile, cu observaţia că orele sunt orientative, organizatorii fiind hotărâţi să le şI respecte. Vineri, 7 septembrie: ora 18.00- Akral Necrosis; ora 19.00- Targ3t; ora 20.00- Awake; ora 21.00- Shifting Sands (foto); ora 22.00- Krypton. Sâmbătă, 8 septembrie: ora 18.00- Todo; ora 19.00- Experienced ?!?; ora 20.00- Monarchy; ora 21.00- Infected Rain; ora 22.00- Ava Inferi. Duminică: ora 18.00- Abigail, ora 19.00- Gothic; ora 20.00- Lebowski; ora 21.00- Celelalte Cuvinte. Vineri şI sâmbătă, concursul are loc între orele 14.00 şI 18.00, în timp ce Gala Laureaţilor este duminică, între 15.00 şI 18.00.
40 DE LEI, TREI ZILE
La Festivalul Posada Rock, organizat de Primăria Municipiulu