Dumnezeu se pogorî, aşadar, printre aurolacii de la metrou şi dintre toţi pe Costel îl alese şi

lui îi înmână toiagul credinţei. Însă, cum se spune în graiul necuviincios al norodului, Costel a căcat băţul.

Himere cu trei feţe

Iscusinţa zugrăvirii de sfinte icoane el şi-o găsi din pruncie. După ce Dumnezeu i se arătă şi-i vorbi sibilinic la metrou, adânc se uimiră părinţii lui sociali de la Concordia văzându-l pe micuţ cum o coteşte de la rele şi se îndreaptă cu osârdie spre cele plăcute Domnului. Dar nu-l ţinu mult. În loc să purceadă pe calea credinţei şi a izbăvirii, el fugi din nou de la Fundaţie, pe la unsprezece ani, şi duse viaţă de ticăloşie în casa părintească, rămasă pustie după mutarea tatălui. În loc să se curăţească prin rugăciune şi evlavie, el se întina în guleaiuri şi paranghelii cu fiii năpăstuiţi ai subteranelor, cu cetele de spălători de parbrize. Nu cu fum de tămâie se aromea , ci cu iarba dracului şi cu băuturi stricăcioase. Iar cântările erau manele, nu imnuri de slavă.

Văzându-l de sus cum se abate de la drumul cel bun, metecăind pe arătură, Domnul îl îndreptă pe Costel spre Centrul Social "Sfântul Dimitrie". Acolo, treaz fiind, copilul auzi iar vocea de dincolo de lume: "Pregăteşte-te!". Atunci el puse întâia oară mâna pe un penel şi începu să picteze icoane una după alta. Şi pictă şi pictă fără hodină până i se duse vlaga din trup şi leşină. Prea cucernicii spuseră că icoanele lui erau păgâne, înfăţişând sfinţi crăcănaţi şi cu trei feţe. Prea fin cunoscătorii nevăzutului din om, psihologii, spuseră că în măzgălelile tricefale se citea chemarea copilului spre Sfânta Treime, spre cele sfinte.

Lupta cu duhul curviei

Astfel ajunse Costel la sfânta mănăstire Petru Vodă, din Munţii Neamţului, însoţit de psihologul de la "Sfântul Dimitrie"; altminteri ar fi ajuns la şcoala de corecţie, pe urmele