Un prim semn este evoluţia inflaţiei, consideră economistul Florin Cîţu, de la compania de consultanţă florincituadvisory.com. Inflaţia ţinută sub control în România nu este neapărat un semn bun, ci indică mai degrabă un deficit de cerere. Existând acesta, presiunile inflaţioniste sunt minime, iar inflaţia cel mai probabil nu va depăşi nivelul de 4% în următorii doi ani.
„Dinamica preţurilor nu trebuie să ne bucure. Era de preferat o scădere a inflaţiei ca urmare a creşterii competiţiei. În condiţiile actuale, scăderea inflaţiei arată un lucru foarte grav pentru economie: creşterea economică va rămâne sub potenţial cel puţin până în 2015. Gravitatea situaţiei este accentuată când vedem că potenţialul de creştere al României este mai mic de 1%", afirmă analistul în raportul făcut public ieri.
Producţia industrială, în cădere
Un al doilea semn al pericolului recesiunii este stagnarea indicelui producţiei industriale. Economistul afirmă că din iunie 2011 a apărut o plafonare a acestui indice în jurul valorii de 131 (indicele 100 fiind atins în ianuarie 2002), iar perioadele de stagnare a producţiei industriale au fost urmate de căderea producţiei industriale. Faţă de ultima parte a anului 2008, când stagnarea a fost de scurtă durată, fiind urmată rapid de căderea producţiei industriale, acum stagnarea fiind de durată mai mare nu va urma o cădere de magnitudinea celei din 2008. „În 2012 şi prima parte a anului 2013 ne aşteptăm ca producţia industrială să scadă cu o rată cuprinsă între 5% şi 8%", afirmă economistul în raport.
Evoluţia comerţului exterior
Acesta este un alt semn în privinţa unei încetiniri agresive a dinamicii economiei naţionale. „Din 2009 şi până azi acest deficit a rămas în medie de 4 miliarde de lei", afirmă economistul. Chiar dacă a fost în recesiune România a menţinut un nivel ridicat al deficitului ceea ce arată o econ