Ticăloşia pe care procurorii au făcut-o credincioşilor, la Suraia, de Sfânta Maria, n-are decât o explicaţie: disperarea lui Băsescu. În zilele premergătoare lui decembrie ’89, securiştii n-au fost lăsaţi să intre în biserică după Tökes. Ceauşescu nu era evlavios, dar nu era prost. Nu scotea lumea din biserici, ca să nu şi-o pună în cap. Începi să te îndoieşti de inteligenţa politică a lui Băsescu. Doar dacă. La capătul puterii, resuscitat de american, îşi zice că nu mai contează.
De câteva zile, procurorii mobilizaţi în pâlcuri caută "vinovaţii" loviturii de stat. Din casă în casă, din biserică în biserică. Îi simţi crispaţi, obosiţi, îndârjiţi. Şi colectivizarea s-a făcut cu anasâna. Din curte în curte, cu ameninţări, despotic, abuziv. Oricâtă libertate ai respira la douăzeci şi doi de ani după Revoluţie, poţi să faci infarct când îţi bate un procuror la uşă. Chiar dacă omul legii îţi flutură prin faţă Sfânta Scriptură. Sacrilegiu imens. Să îngrozeşti credincioşii cu vorba sfântă a lui Dumnezeu, care mărturiseşte iubirea, pacea.
La Suraia, în Vrancea, procurorii şi poliţiştii s-au năpustit asupra locului... "Eu eram la hramul Bisericii Sfânta Maria, povestea primarul, am fost chemaţi să le arătăm unde stau cetăţenii, să le ia declaraţii." De Sfânta Maria. Ce lege? Ce omenie?
Suntem o ţară de evlavioşi, procurorii ameninţă cu Biblia, obligă oamenii să jure... Icoana lor? Băsescu. De Paşti, fără îndoială, cuvioşii procurori se înghesuie la Învierea Domnului. Pioşi, însoţiţi de neveste şi copii, adânciţi în slujba preotului. În timpul serviciului e soldat credincios. Le bubuie oamenilor în uşi, cu Biblia instrument electoral. Credincios, ţăranul român s-a temut mai mereu de autorităţi. În anii ’80, descoperiţi cu câte un sac în care îndesaseră o amărâtă de strânsură după culesul recoltelor-record, aveau de-a face tot cu procurorii.
