Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lady Gaga a ajuns în România. Primul INCIDENT în care a fost implicată artista

Publicat in Antena 3, miercuri 15 august 2012 · ·

Lady Gaga, care va susţine un concert la Bucureşti, în Piaţa Constituţiei, joi seară, s-a cazat miercuri la Athénée Palace Hilton din Capitală, al[turi de staff-ul său.

UPDATE14:42 - După mai bine de trei ore de "somn de frumuseţe" într-unul din autocare, Lady Gaga a coborât salutând fanii şi semnând autografe, spre deliciul acestora.

Încă de la ora 11.00 autocarele sunt prezente în faţa hotelului, dar abia la 14.36 s-a întâmplat momentul mult aşteptat de fanii prezenţi.

Unul dintre paparazzi a încercat să pozeze sub fusta artistei, însă bodyguardu-ul s-a enervat, l-a lovit pe acesta şi i-a smult aparatul de fotografiat din mână.

Lady Gaga a fost foarte prietenoasă atunci când a ieşit din autocar, s-a oprit pentru câteva momente şi a dat şi autografe, dar s-a şi pozat cu fanii.

Lady Gaga va fi cazată la hotelul Hilton pe parcursul şederii sale în România. În faţa hotelului situat pe Calea Victoriei se află deja parcate trei autocare mari, pe care este inscripţionat textul "beat the street".

În jurul orei 11.00, s-a creat o diversiune: din unul dintre autocare a coborât o tânără blondă, îmbrăcată în negru, purtând ochelari fumurii şi semănând foarte mult cu diva americană, aceasta intrând în hotel.

Deocamdată, doar două admiratoare ale artistei se află în faţa hotelului, una dintre ele fiind foarte emoţionată de posibila întâlnire cu diva.

Show-ul lui Lady Gaga se anunţă a fi unul cu adevărat grandios, începând de la scena impresionantă - una dintre cele mai mari din lume -, continuând cu detaliile de producţie şi terminând cu culisele, unde va fi amenajată una dintre cele mai mari garderobe folosite vreodată de un artist într-un turneu mondial.

Oaspete de seamă în culise va fi şi Fozzi, căţelul artistei, care, la rândul său, va avea parte de un trata

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Evaluarea Naţională 2024: Elevii de clasa a VIII-a susţin astăzi proba scrisă la Matematică

Mediafax acum 22 minute
Absolvenţii de clasa a VIII-a susţin astăzi cea de-a doua probă scrisă din cadrul Evaluării Naţionale 2024, cea la Matematică. Marţi a avut loc prima probă, cea la Limba şi literatura română. Vineri se va desfăşura a treia probă scrisă, cea la Limba

Edi Iordănescu, mesaj după calificarea României în optimi la Euro-2024: Bucuraţi-vă şi fiţi mândri că sunteţi români!

News.ro acum 26 minute
Selecţionerul Edward Iordănescu a postat un mesaj în social media, după calificarea României în optimi la Euro-2024. "Bucuraţi-vă şi fiţi mândri că sunteţi români!", a scris selecţionerul, însoţind mesajul cu o fotografie de grup în care apar tricol

Incendiu cu degajări mari de fum la un magazin din Ploieşti. A fost emis RO-Alert

Mediafax acum 32 minute
Potrivit ISU Prahova, incendiul se manifestă la un magazin de pe Aleea Chimiei. Pompierii intervin cu 3 autospeciale de stingere, o descarcerare, un echipaj SMURD. A fost emis un mesaj RO-Alert pentru degajările mari de fum. Incendiul se manifestă p

Taiwan a detectat 35 de aeronave chineze în jurul insulei

News.ro acum 3 ore
Ministerul Apărării din Taiwan a raportat joi 35 de aeronave chineze detectate în jurul insulei în 24 de ore, după mai multe intruziuni de la învestirea la Taipei a noului preşedinte Lai Ching-te, scrie AFP. Şapte nave au fost, de asemenea, reperate

Tentativă de lovitură de stat eşuată în Bolivia. Un general a fost arestat

Mediafax acum o ora
Conduse de un general de rang înalt care a promis să „restaureze democraţia”, vehiculele blindate au forţat uşile palatului guvernului din Bolivia miercuri. Preşedintele a numit intervenţia drept o tentativă de lovitură de stat.

Israelul susţine că poate provoca "pagube enorme" Libanului în caz de război cu Hezbollah

News.ro acum 3 ore
Israelul nu "doreşte" un război cu Hezbollah, dar are capacitatea de a "provoca pagube enorme" Libanului dacă este necesar, a avertizat ministrul său al Apărării, pe fondul temerilor ONU privind o extindere "potenţial apocaliptică" a conflictului di

Klaus Iohannis participă joi şi vineri la reuniunea Consiliului European

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles. Liderii UE vor discuta, printre altele, despre numirile la conducerea instituţiilor europene după alegeri, a transm

Arbitrul Istvan Kovacs, record de cartonaşe în istoria Campionatului European. A acordat 18 cartonaşe galbene şi două roşii la meciul Cehia-Turcia

News.ro acum 48 minute
Meciul din Grupa F dintre Cehia şi Turcia, scor 1-2, din grupa F de la Euro-2024, a fost unul animat, arbitrul Istvan Kovacs acordând 18 cartonaşe (16 galbene şi 2 roşii). Un record în istoria Campionatului European. Deşi turcii s-au impus (2-1), me

Seulul acuză Coreea de Nord de ”înșelătorie”, după ce Phenianul se laudă că a testat cu succes o rachetă cu focoase multiple VIDEO

Ziare.com acum o ora
Armata Coreei de Sud a respins joi, 27 iunie, afirmațiile Coreei de Nord conform cărora ar fi efectuat cu succes un test de rachete cu focoase multiple. Seulul susține că este o formă de „înșelăciune”, reafirmând evaluarea că racheta a explodat în a

Bill Cobbs, actorul din "Night at the Museum", "The Bodyguard" şi "Air Bud", a murit la vârsta de 90 de ani

News.ro acum 2 ore
Actorul Bill Cobbs, care a avut aproape 200 de roluri într-o carieră de cinci decenii, inclusiv în "The Bodyguard" şi "Night at the Museum", a murit la vârsta de 90 de ani. El a murit "liniştit" în noaptea de marţi spre miercuri la domiciliul său di

Vremea

București
acum

26°
joi

21°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/35°
Iasi
acum

23°
joi

19°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

24°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/27°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

22°
joi

19°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/34°